„Oamenii toxici din viața noastră”

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maicuță dragă, aș dori să vă întreb: cum ar trebui să procedăm cu oamenii toxici din viața noastră? Mi se pare atât de greu să pui capăt unei relații cu un om pe care îl cunoști de mulți ani... Și nu mă refer aici la relații de iubire, ci la relații de prietenie. 

Ce e de făcut când îți dai seama că nu mai ești pe acceași lungime de undă cu un om, că nu mai împărtășiți aceleași valori, aceleași moduri de percepție a vieții, dar totuși nu ai curajul să spui stop? Știu că e o lașitate absolută... O frică de a nu fi perceput într-un mod negativ de celălalt... Știu că Mântuitorul în niciun caz nu a propovăduit lașitatea... Ci din contră, a spus mereu „Nu vă temeți”... Dar chiar nu știu cum să procedez în această situație. Care e calea cea dreaptă... Pe de-o parte mă și gândesc că situația e așa din lipsa mea de iubire pentru celălalt.. Ceea ce e total adevărat pentru că Iubirea e ceva ce îmi lipsește cu desăvârșire...

Euphrasie

Când nu poți pune capăt unei relații toxice înseamnă că ai devenit dependentă de chimia sentimentelor negative pe care le ai în această relație. Ca un alcoolic care ar vrea să nu mai bea, dar nu poate. Așa că fii hotărâtă și roagă-te: Doamne, vindecă sufletul meu de dependența de frică, rușine, ură, mânie... ce trăiești tu în această relație. Și evită întâlnirile, așa cum un alcoolic evită cârciuma ca să se poată lăsa de băut. Dacă vrei să te vindeci!

Grija ta pentru a nu fi percepută negativ este o patimă, o boală a sufletului de care e bine să-I ceri lui Dumnezeu să te vindece. E din mândrie, slavă deșartă. Domnul te va lumina, rugându-te. De fapt, celălalt, dacă te chinuie, nici nu te percepe „pozitiv”. El, de fapt, are nevoia ca tu să suferi. Are nevoie să vadă că te tulbură, că te chinuie.

Din nefericire, foarte multe relații, chiar și în familii sunt bazate pe aceste „servicii” reciproce între victimă și călău. Principala cauză este o căutare și o continuare a atmosferei din familia de bază. E nevoie să conștientizăm și să ne întrebăm inima dacă dorește cu adevărat să trăiască o viață diferită de cea a părinților și bunicilor sau dorește să trăiască pe pilot automat același blestem.

Spovedește-te, Copila mea, des, împărtășește-te și lucrează cu harul la vindecarea sufletului tău.

Cu dragoste și rugăciune.

Maica Siluana