Mi s-a părut exagerată rețeta Sfinților Părinți

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă, revin cu încă un mesaj. Simt să vă povestesc. Rugăciunea simt că mă luminează în strădania mea de a-mi iubi aproapele. Observ cum în eforturile mele, de fapt, eu ies din mine în mod nesănătos, mânată fiind de slavă deşartă. Simt că a face voia lui Dumnezeu în relaţie cu oamenii înseamnă, în primul rând, să rămân în relaţia de iubire cu Dumnezeu, adică în inima mea, între graniţele fiinţei mele. Acest exerciţiu al rămânerii în inimă, în sfera păcii şi iubirii lui Dumnezeu, mă ţine în banca mea şi mă ajută să percep toată tensiunea din mine de a face ceva pentru ca celălalt să vadă. Îmi înghit multe cuvinte şi mă opresc de la gesturi de afirmare şi trăiesc bucuria şi pacea de a mă pune la locul meu, adică aceea de făptură care nu poate nimic fără Dumnezeu. Mi s-a părut exagerată reţeta Sfinţilor Părinţi cu privire la vindecarea de slavă deşartă, de mândrie - şi anume aceea de a te considera ultimul om, ultimul păcătos... şi totuşi, acum o simt cu inima ca pe un balsam. E un exerciţiu de zi cu zi în care, printr-o mişcare interioară a inimii, mă consider mai prejos decât cel din faţă mea oricum ar fi el... E o taină acolo şi nu e deloc umilitor. Doar acolo, în exerciţiul de a pune pe celălalt mai presus de mine, simt că mi se deschide poartă iubirii spre el. Cu cât mă duc mai jos în arborele acesta al omenirii, mai la rădăcină, în exerciţii de zi cu zi, cu atât simt că pot îmbrăţişa mai mult omul, omenirea.

Zilele trecute am simţit să-I las Domnului în rugăciune ceea ce consideram că este El pentru inima mea. Şi am rămas cu întrebarea „Cine eşti Tu, Doamne, pentru inima mea?”, care îmi lărgeşte inima.

Asta am simţit să vă împărtăşesc. Ca să mai atenuez din ceea ce am scris, că parcă m-am dus prin sfere prea înalte, concluzionez cu ceea ce văd în mine acum: că sunt plină, plină ochi de mine şi că Domnul îmi arată Calea, să rămân în adâncul din mine, acolo unde lucrează rugăciunea, şi să Îl las pe El să ardă tot ce nu-I aparţine în mine.

Va îmbrăţişez cu mare drag,
AM

Da, Copila mea dragă, toate rețetele Sfinților Părinți sunt exagerate pentru că sunt „inumane ” fiind ale Duhului Sfânt lucrător în cei care au acceptat nebunia crucii. În fața acestor exagerări firea noastră încă nevindecată se cutremură și se împotrivește. Dar omul nou din noi, adică ipostasul nostru eliberat de Har din robia firii bolnave, poate nu doar să spună DA, ci și să facă cele imposibile. E uluitor cum, lipsiți aproape de toate energiile firii, putem face, sau mai degrabă, putem să-L lăsăm pe Domnul să facă în noi acea lucrare. Dar totul depinde de voia liberă a ipostasului lipit de voia Domnului.

Mulți se întreabă, de exemplu: Dacă mă lepăd de grija cea lumescă, ce se va alege de viața mea? De lumea asta? Dar cei ce spun „mă lepăd, Doamne, și pe toate le așez în Mâinile Tale”, descoperă că nu rămân pasivi în această lepădare. Dimpotrivă: sunt activi în mod creator și plini de pace. Adică: nu mă mai agit să-mi rezolv problemele, ci, încrezându-mă în Pronia divină, adică în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ascult voia Domnului din fiecare moment al zilei și devin slujitoarea acestei Voiri care este chiar purtarea Lui de grijă.

Rugăciunea plină de credință va lumina mintea celui care va crede și va face cele pe care le mărturisești tu, Copil drag.​

​Cu dragoste și rugăciune
Maica Siluana