Coasta lui Adam

Versiune tiparTrimite unui prieten

„Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a umplut locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: Iată acesta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său” (Facerea 2, 21-23).

Cum trebuie interpretat lucrul acesta, că Eva a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam? În sens propriu, ar fi poate un act sângeros şi dureros. Dacă trebuie interpretat în sens duhovnicesc, totuşi Eva cum a fost făcută? Tot cu Cuvântul?

Vă rog să îmi iertaţi îndrăzneala şi felul acesta de a iscodi poate lucrarea lui Dumnezeu.

Vă port în inimă!
Marina

Eu nu-ți pot răspunde la întrebare, dar știu pe Cineva Care îți poate răspunde: Acela este Duhul Sfânt.

Te rog, Copila mea, fă tot ce te învață Sfânta Biserică, părintele duhovnic, Sfinții Părinți pentru a dobândi Duhul Sfânt și vei afla și aceasta și încă multe alte taine. Dumnezeu nu este secretos, El nu ascunde nimic de noi. Toate tainele lui sunt la vedere pentru orice om dacă acesta dobândește vederea cea adevărată, vederea în Duhul Sfânt.

Te îmbrățișez cu drag și de acum o să te port și eu în inimă!

Maica Siluana