Psihoza religioasă

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sufăr de tulburare schizo-afectivă de 22 de ani.

Am psihoze religioase în care mă cred Iisus sau Maica Domnului. Pe de altă parte, merg regulat la biserică, așteptând însănătoșirea. De 8 ani m-am blocat într-o psihoză cu Iisus și maslul nu mă mai ajută ca înainte. Îmi vin aceleași gânduri ca și cum ar fi adevărate și mă tulbură. Îmi mențin ideea de boală. Urmez tratament medicamentos. Simt că îmi pierd credința și acesta este un lucru grav. Așa mi-au venit și gândurile că n-ar fi adevărat creștinismul, idee pe care am tot respins-o, dar a revenit în fiecare zi timp de 8 ani.

Nu mai știu ce să fac.

Vă mulțumesc.
M.E.

Te rog să primești răspunsul de mai jos ca de la Domnul!

Te îmbrățișez cu rugăciune și nădejde,

Maica Siluana

Sunt o persoană care îți înțeleg suferința din propria experiență. M-a impresionat mult mesajul tău, fiindcă mi-a adus aminte de îndelungata mea suferință de 20 de ani. Nu voi intra în multe detalii, ca să nu te smintești mai mult.

Ceea ce vreau să-ți spun e că și eu am avut exact aceeași problemă cu a ta din 1997. Și eu sunt încă în tratament psihiatric, dar mă consider vindecată sufletește. Bolile psihice au două părți, o parte psihiatrică propriu-zisă care ține de chimismul creierului, scade nivelul dopaminei și apar tot felul de tulburări, și o parte sufletească. Partea sufletească e cea mai importantă, aceea trebuie vindecată, pentru cealaltă funcționează medicamentele în sensul că țin boala sub control, dar partea sufletească ține numai de voința noastră de a o vindeca.

Deși pare imposibilă problema ta, e mai ușor de a o birui decât crezi. Știu cum vin astfel de gânduri. Ele au o energie și în momentul în care vin, aduc cu ele energia certitudinii. Adică în momentele acelea te conving cu adevărat că ești Maica Domnului sau Iisus. Exact așa le aveam și eu și le-am avut gândurile acelea timp de 20 de ani, nu doar 8 ani și asta fiindcă nu am știut sau nu am vrut să lupt în mod real cu ele.

Există un punct în care ele vin independent de voința noastră, fiindcă ni le aduce vrăjmașul, pentru a ne arunca în tot felul de păcate oribile și pentru a ne face să cădem în tot felul de înșelări. Până la un punct aceste gânduri vin independent de noi. Dar există în sinea noastră un loc în care da, ne învoim și mai mult ne îndulcim cu aceste gânduri, chiar dacă ni se pare că nu o facem și că luptăm împotriva lor... Eu nu m-am vindecat de aceste gânduri decât în momentul în care am renunțat să mă îndulcesc cu ele. Aceste gânduri nu vin niciodată așa pur și simplu, ele vin de obicei însoțite de scenarii de povești în care ești implicat tu ca protagonist. De aceea, e nevoie să-ți găsești un duhovnic dispus să te asculte și să-i povestești în amănunt toate aceste scenarii. Spovedania amănunțită a gândurilor este esențială. Dar pentru asta ai nevoie de un duhovnic iscusit care nu se smintește de nebunia acestor gânduri. Trebuie spovedite aceste gânduri-scenarii, demascate în fața duhovnicului și nu trebuie să te învoiești cu ele deloc. E greu să nu te învoiești cu ele fiindcă această învoire are loc la limita conștientului și uneori nici nu-ți dai seama că ai primit gândul sau scenariul. Trebuie o mare hotărâre de a nu mai primi nici un gând care nu e ortodox. Ortodoxia e sănătate și minte întreagă, erezia e nebunie. Aceste gânduri sunt eretice, deci nu trebuie crezute. Trebuie să îți pui hotărârea fermă să nu mai crezi și să nu mai primești nici un gând care nu e ortodox, care nu e în cărțile noastre sfinte, pe care nu îl poți proclama deschis în fața Sfintei noastre Biserici. Eu, făcând așa, purtând biruințe mici în fiecare zi, am reușit să mă debarasez de aceste gânduri 100%. Nu mă mai tulbură deloc acum. Dar până nu le-am spovedit pe toate cu smerenie, și până nu am renunțat la ele în adâncul sufletului meu, în locul acela din semi-conștient unde mă învoiam cu ele, până nu am renunțat la această megalomanie și mândrie exacerbată, nu am primit nici un ajutor de la Dumnezeu. Dar când am luptat cu adevărat împotriva lor și nu m-am mai îndulcit deloc cu ele și cu scenariile lor, atunci am văzut cu uimire cât de proastă am fost că m-am chinuit douăzeci de ani degeaba și că era totul atâta de simplu.

A fost foarte simplu în momentul în care am lepădat orice gând eretic și am îmbrățișat Ortodoxia cu tot sufletul. Ortodoxia vindecă, dar și noi trebuie să o lăsăm să ne vindece. Probabil că în neamul tău au fost oameni, strămoși de alte confesiuni și de aceea apar astfel de interferențe la nivelul gândirii tale. Eu am avut o străbunică nemțoaică, protestantă și de aici aveam tot felul de scenarii care nu erau ortodoxe, în care eu eram Maica Domnului...

Tot ce pot să-ți spun este că da, merită să lupți în continuare fiindcă există vindecare, în sânul Ortodoxiei. Când am renunțat la toate gândurile eretice (numesc erezie orice este străin de Ortodoxie, chiar gândul că eu sunt Maica Domnului) atunci lumina Ortodoxiei a strălucit în sufletul meu, mintea s-a unit deplin și nu mă mai tulbură nici un fel de gânduri, decât numai gândurile firești ale păcatelor proprii...

Îți doresc mult succes, cu rugăciune și nădejde că vei pune în aplicare sfaturile mele. Ortodoxia este sănătate și vindecare. Gândurile de necredință nici nu trebuie luate în seamă. E vrăjmașul care vrea să ne prade de comoara credinței. Gândurile astea vin mereu, dar noi nu trebuie să le dăm atenție deloc, să nu le primim...

Doamne-ajută!

Acum câțiva ani am fost diagnosticat cu tulburare psihotică, iar printre simptomele resimțite s-a numărat, pentru câteva momente, și gândul că aș fi fost Mesia cel așteptat pentru a doua venire (Dumnezeu să mă ierte că scriu aceste rânduri, dar o fac spre lămurire a ta și a altora).

Răspunsul primit mai sus este deja foarte bun și cuprinzător, dar vreau să aduc și eu o completare.

În primul rând, bolile psihice sunt complexe și foarte parșive, căci însăși mintea este o parte a organismului și a spiritului încă neelucidată pe de-a întregul. Astfel, gândurile, dacă sunt lăsate să zburde, o pot lua razna, mai ales dacă există o predispoziție către afecțiuni nevrotice sau dacă vrăjmașul își bagă coada pentru a ne tulbura.

Ce m-a ajutat pe mine în acele momente a fost că am avut cu cine discuta despre acest lucru, cu cineva rațional care a încercat să fie cât mai obiectiv și logic și care a încercat să-mi înlăture gândurile iraționale avute. Deși, de obicei, gândurile schizoafective au o logică foarte înțesată și cursivă, persoanele suferinde având o inteligență peste medie, aceste gânduri nu sunt reale și trebuiesc combătute discutând cu cineva care să fie conștient de natura bolii și nu cu oricine ce s-ar putea să fie smintit de astfel de gânduri eretice.

După cum se spune și în răspunsul de mai sus, un prim pas ar fi să nu te mai învoiești cu aceste gânduri, conștientizând că sunt ispite de la vrăjmaș și că nu sunt reale. Chiar dacă ispitele sunt puternice, nu uita că Dumnezeu îngăduie uneori vrăjmașului să ne ispitească pentru a ne încerca tăria și credința.

La 3 ani după diagnosticarea mea, eram aproape vindecat, când, în urma unui conflict cu viitorul meu cumnat, începuseră să mi se genereze în minte tot felul de „scenarii”, după cum bine spune mai sus cea care ți-a răspuns înaintea mea, scenarii cum că vine Apocalipsa și cum că eu și cumnatul meu am fi dus bătălia finală dintre Hristos și anticrist, Hristos urmând să fie cel ce va fi câștigat „lupta”. Ce m-a ajutat în acele momente a fost să vorbesc cu un preot și să-i spun aceste gânduri, să mă descarc, bineînțeles, explicându-i și trecutul meu în evidența psihiatrică. Trebuie menționat acest fapt, căci unele persoane s-ar putea să nu înțeleagă acest tip de afecțiuni și să se smintească. Maslul, rugăciunea și credința ajută foarte mult, dar nu trebuie omis nici tratamentul asupra creierului și a chimiei acestuia, căci nu suntem numai spirit, ci și trup în viața aceasta.

Ce m-a făcut să scap ori de câte ori îmi veneau astfel de gânduri a fost conștientizarea absurdului situației din scenariile respective, anume că nici eu nici cumnatul meu nu suntem suficient de sfințiți sau fără de păcat pentru a ne crede întruparea Domnului, (pe Hristos Îl primim în noi doar la Sfânta Împărtășanie), dar nici suficient de păcătoși pentru a fi diavolul sau antihrist, răul absolut. Acestea sunt erezii.

Toți suntem oameni, cu bune și rele, cu păcate și izbânzi duhovnicești, iar lupta noastră cea bună diferă de la caz la caz. Având cazuri asemănătoare, sper că te-am lămurit puțin în legătură cu psihoza religioasă (sau delirul mistic, după cum i se mai spune), sperând să fiu de folos și altor persoane care au sau cunosc astfel de cazuri.

Bucurie, liniște și gânduri lucide îți doresc,
Mihai T.