Ce fac eu cu gândurile mele

Versiune tiparTrimite unui prieten

Preascumpă Măicuță!

Am mai „scormonit” puțin prin „bagajul” meu și am găsit greșeala de a da nume senzațiilor și sentimentelor pe care le trăim, ele fiind urmarea gândurilor care ne încearcă...

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învață că tot ce trăim prin gând se consideră automat și faptă... iar eu am dedus de aici că, ori prin simpla trăire prin gând a unei situații, ori prin acțiune, ni se declanșează același proces hormonal.

Psihologii ne învață să înlocuim un gând care nu ne place cu unul care ne place - numind asta gândire pozitivă.

Eu am experimentat ani de zile pe propria-mi piele să urmăresc gândul, să îl accept așa cum este și să văd ce voiește acesta de la mine. Să ferească Dumnezeu ce urmări au avut unele dintre ele! Mi-au zguduit trupul provocându-mi frisoane și convulsii, mi-au tăiat respirația și m-a inundat transpirația... Alte gânduri îmi provocau un fel de extaz, altele un fel de paralizie, iar șirul exemplelor ar fi interminabil... și am pierdut o veșnicie dându-le și nume, căzând astfel în înșelare, pentru că de aici am dedus eu și bucuria...

Am mai spus asta și acum repet: oamenii se sperie atât de tare de ravagiile produse de aceste gânduri, încât fac orice pentru a le satisface pe loc...prin orice mijloace...

Sfatul meu pentru aceste cazuri este să se aștepte sfârșitul acestor stări și, spre stupoarea tuturor, vă garantez că nu durează mult și în niciun caz nu ne omoară precum simțim noi că vom păți în acele momente.

Așadar, în clipa în care ne atacă gândul, să nu ne panicăm (sau să nu ne bucurăm pentru acelea care ne plac), ci doar să ne așezăm și să le observăm cu atenție. În clipa în care încep să își facă efectul, să Îl chemăm pe Domnul să observe fenomenul împreună cu noi, iar rezultatul acestei urmăriri va fi fenomenal! Acea stare se va evapora încet, va dispărea cu totul, pentru că va fi absorbită de Dumnezeu... Exact ca în povestea cu hoțul, care ne-prins e negustor cinstit, iar când e prins, e oprit din acțiune.

Tot ce simțim în urma acelor gânduri, toată „senzația”, toate „simțămintele” sau oricum le-am numi, nu sunt altceva decât o forță, o energie, o mișcare a Vieții din noi. În mod normal, această mișcare este o forță vitală, cu care suntem înzestrați ca oameni, dar în cazul în care nu rămânem nemișcați și acționăm pentru a-i da finalitatea îchipuită, ea va deveni o forță distrugătoare, ucigătoare pentru noi!

De aici, din necunoașterea acestui fapt, așteptam mereu Bucuria promisă de Domnul... Vă mărturisesc ca această Bucurie nu seamăna în niciun caz cu acel „gâdilat” pe care îl simțim noi în urma unor trăiri, ci e tocmai acea nemișcare atentă în care stăm ! Doar atunci vom simți Bucuria, când nu vom mai simți nimic altceva!

Cine va avea curajul de a trece prin acest experiment, va mai înțelege cum este să Îți arate Dumnezeu din Tainele Sale, iar binecuvântarea preasfânt Numelui Său în astfel de momente întrece orice imaginație! Aveți curaj și veți vedea că Bun este Dumnezeul nostru!

Trăirile noastre nu trebuiesc ignorate, ci recunoscute! Dacă le ignorăm, ele revin până la infinit. Dacă le observăm, nu înseamnă că nu ne vor mai da târcoale, dar nu vor mai avea putere asupra noastră! Să fim acolo în momentele în care apar, deschizând acea ușă la care bate Mântuitorul nostru în nădejdea de a-I deschide!

Chemându-L în momentele în care am fost atacată, am avut parte de niște demonstrații, pe care în alt mod ochii nu pot vedea... Lăudat, slăvit și binecuvântat este Dumnezeul nostru în vecii vecilor!

Măicuță, greu m-am mai descurcat de data asta! Atât pot, având acest limbaj sărac, obișnuit și popular...

VĂ ÎMBRĂȚIȘEZ ȘI VĂ IUBESC!
- Kati

Mulțumesc mult pentru această tâlcuire pe viu a ceea ce numesc eu „liturghia iertării”. Am nădejde că mesajul tău va fi de mare ajutor multora.

Te îmbrățișez cu binecuvântare și rugăciune și drag mult,

Maica Siluana