Viața în Hristos ca o continuă Sfântă Liturghie

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne-ajută, maica Siluana!

Deși titlul arată urmarea unei întrebări frumoase, de fapt este invers. Este o anumită frică. Este frica de această viață, de viața ca o continuă sfântă liturghie. Sincer vă spun, am căutat mereu să mă bucur, să mă bucur că sunt în Biserică, la sfintele slujbe, dar până acum nu am reușit. Eu știu că sunt slujitor în biserică, adică ajut, cânt... și cu toate acestea nu aș putea vedea asta ca un mod de viață. La Sfânta Liturghie mă simt rupt cu totul de tot ce înseamnă a trăi, a fi bucuros și nu mă simt prea comod. Cu ajutorul lui Dumnezeu pot face în continuare această mică asceză de două ore pe săptămână, dar nu pot promite că o să îmi și placă acolo.

Am auzit la un moment dat viața unui Sfânt care nu mergea la slujbele Bisericii și când era întrebat de ce spunea: „Slujbele au ca rol să aducă frica lui Dumnezeu în sufletul omului, dar cu ce i-ar putea folosi asta unui suflet care deja o are?”. Nu uit să spun că sfântul respectiv știa foarte bine care este motivul pentru care nu pune așa mult accent pe slujbe. Eu nu spun că vreau să nu mai merg la slujbe, ci că mi-ar plăcea să nu constea în asta veșnicia. Mai bine spus: ar fi frumos ca aceasta să fie doar pregătirea. Atunci aș privi cu alți ochi mica asceză și ar primi un alt sens pentru mine tot timpul petrecut acolo. Poate este cam ciudat, dar asta este ceea ce am simțit să vă împărtășesc și să vă cer sfatul.

Am vrut de foarte mult timp să vă mulțumesc pentru faptul că, de când v-am găsit, am început să cred că relația dintre mine și Dumnezeu poate avea o șansă. Vă mulțumesc pentru tot umorul cu care mi-ați adus nespusa bucurie în suflet în atât de multe zile mohorâte și pentru sfaturile minunate pe care le-am aflat de la sfinția voastră.

Doamne-ajută!

Alexandru

Sunt uimită și bucuroasă. Uimit încântată și profund mișcată de cele pe care mi le spui sau mi le sugerezi în mesajul tău. Mă bucur mult că aproape ai formulat desăvârșit conflictul inerent oricărui suflet aflat pe calea lui Hristos: conflictul dintre omul din lume care dorește o viață plină de „bucuria pentru bunătățile cele pământești” și omul din Împărăția lui Dumnezeu, care, deși e încă prunc, are un cuvânt greu de spus. Acest prunc duhovnicesc din tine dorește bucuria sfântă și știe că izvorul ei este în Sfânta Liturghie și că se menține în noi și crește prin rugăciune. Omul lumesc, creștin, e adevărat, ar aștepta să simtă plăcere în Sfintele Slujbe și la rugăciune. Așteaptă asta pentru că plăcerea și neplăcerea sunt reperele vieții acestui om. E firesc pentru acest om să nu-și poată imagina veșnicia ca pe o slujbă, de vreme ce nu produce plăcere. Ai putea să-l ajuți pe acest om din tine explicându-i că slujba Bisericii este o uluitoare întâlnire de dragoste cu Dumnezeu. Că așa cum doi îndrăgostiți nu se plictisesc să-și repete aceleași cuvinte sau aceleași gesturi, la fel și omul duhovnicesc, în relația vie cu Dumnezeu. Poate că explicându-i, va înțelege rațional și va fi mai răbdător cu nevoile pruncului duhovnicesc. În același timp, tu, subiectul unic al celor două dimensiuni ale omeniei tale, ai nevoie să înveți să fii blând și înțelegător cu dimensiunea omenească, lumească. Domnul a coborât și coboară mereu la acest nivel al nostru ca să ne ajute, să ne întărească, să ne mângâie. Dacă tu, în această perioadă de timp, nu simți mângâierea Domnului, nu simți ce spuneam mai sus, este posibil să fie pentru că dai atenție mai mare neplăcerii, durerii pe care le simți. Încercând să descoperi, să fii atent la „avantajele” prezenței lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi, eliberându-te de așteptările legate de dorințele nerealizabile, multe se vor schimba.

Deocamdată, pentru tine, Liturghia permanentă să însemne chemarea Domnului în ceea ce trăiești, ce faci, ce vezi, ce simți. Chemându-L, toate acestea se transformă, se transfigurează, dacă dorința ta va fi îndreptată către asta. Dacă însă îți îndrepți dorința către schimbarea evenimentelor, să nu fie ceea ce este, să nu simți ceea ce simți, atunci totul va fi un eșec. Ar fi ca și cum I-am cere lui Dumnezeu să avem ochii de altă culoare. Nu Dumnezeu ne-a ales culoarea ochilor, dar EL poate să ne dăruiască harul Lui, cu care să vedem dincolo de aparențe, oricât de evidente și dureroase ar fi aceste aparențe.

Aș vrea să te rog ceva: transformă conținutul mesajului pe care mi l-ai scris, în rugăciune. Pune toate ideile, gândurile din el, într-un „mesaj către Dumnezeu”, sub formă de rugăciune. Nu ascunde nimic, spune-I tot ce simți și cheamă-L, roagă-L să lucreze dumnezeirea Lui acest „material”.

Și încă ceva: dacă vei reuși să înțelegi ce ți-am spus și să faci după putință, curând vei ajunge să descoperi că atunci când înveți ceva sau ții de mână o fată, e un fel de a cânta lui Dumnezeu, e o Sfântă Slujbă, dar o slujbă în care Cel Ce te slujește este Dumnezeu. EL slujește ca să nu trăiești doar dimensiunea bio-psiho-somatică a vieții. Acolo cumva tu ești preotul și EL cântă la strană, mătură prin biserică, aprinde candelele. Și să știi că o face cu multă dragoste. Eu L-am „văzut” făcând asta.

Curaj, Băiatul meu drag!

Cu rugăciune și binecuvântare,

Maica Siluana