Cum ar trebui să ne rugăm cu inima?...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Cum ar fi mai bine să mă rog, ca Dumnezeu să mă asculte?...

Florin

În primul rând, ai nevoie să înțelegi că rugăciunea noastră, indiferent cum ar fi, e auzită, e ascultată de Dumnezeu în sensul că tot ce rostim noi e „perceput ca auzire” de Dumnezeu. Mai ales rugăciunea. Dar dacă prin ascultare înțelegi să facă ceea ce Îi cerem sau Îi sugerăm în rugăciune, atunci nu există nicio metodă. „Din păcate”, spun mulți oameni. Dar eu precizez: din fericire! Din fericire pentru că noi nu știm ce cerem. Caută, te rog, și citește poezia lui Voiculescu intitulată În orice rugăciune. Și vei înțelege mai bine ce vreau să spun.

În orice rugăciune-i o revoltă...
Ce spor cerșiți, nemulţumite slugi?
Neascultate, pumni întorşi spre boltă,
Sunt cele mai umile dintre rugi.

În psalmii lumii plângere şi sfadă
Ori vrăji de şarpe molcom descântând.
Vreau rugăciunea mea ca o baladă
În drum spre Mânăstirea dintr-un gând.

Stă cineva acolo şi aşteaptă,
Nu vine nimeni. Urcă doar suspin.
Toţi uneltesc să-i strâmbe voia dreaptă,
Un scâncet să dărâme un destin.

Îngenunchiez în mine de plecare,
Pelerinaj spre Cel mai bun şi sfânt.
Las lacrimi, zvârl dureri, arunc mustrare,
Fără poveri te salţi cu alt avânt.

Şi, iată, El deschide slavă mare,
Întinde braţe "de când te-aştept".
Ah, rugăciunea, pură-ntâmplare
Uimire-nălţăm strângeri dulci la piept.

Ca să te rogi cu inima, ai nevoie să-ți descoperi inima mai întâi, Copilul meu. Și cea mai ușoară cale de descoperire este chiar rugăciunea. De fapt, e singura cale autentică. Deci, roagă-te Domnului să-ți descopere inima. Roagă-te cu rugăciune scurtă: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!, îndreptându-ți atenția către inima organică, inima din piept, fără să forțezi. Străduiește-te mereu să te rogi fără alte gânduri, să-ți întorci mereu atenția la cuvintele rugăciunii. Cheamă numele Domnului cât poți de des, toată ziua, indiferent ce ai face. Astfel, încet-încet, cu mila Domnului și cu credință tare în El, vei afla, vei cunoaște, vei ajunge Acolo. Vei ajunge Acolo unde ești deja, de vreme ce pui această întrebare. E cum spune Pascal: „nu M-ai căuta de nu M-ai fi găsit”. Mergi cu încredere, El nu doar te așteaptă Acolo, ci este cu tine pe cale, în fiecare gângurit al tău. Este chiar Calea, așa cum ne spune.

Cu dragoste și binecuvântare,

Maica Siluana