Maicii Rafaela

Versiune tiparTrimite unui prieten

Mulţumesc, Doamne, pentru Maica Rafaela!
Mulţumesc, Maica Siluana, pentru că mi-aţi dăruit-o pe Maica Rafaela ca îndrumător, mijlocitor, mentor, împreună lucrător în sufletul meu. Mă gândesc la ziua când am trecut pe la strană, încărcată de poveri sufleteşti şi i-aţi spus Maicii Rafaela să mă primească la un grup de terapie. Nu a durat mult până să se întâmple asta.

Draga mea, Maica Rafaela,
Îmi „permit” să spun „a mea” gândindu-mă la Maica Rafaela pe care am putut să o cuprind în mine, la Maica pe care o găsesc în atâtea locuri: la biserică, în mintea, în inima mea, în familie, în S... Îmi amintesc că, la ultima întâlnire a grupului ne-ai vorbit despre SINE, despre cele din afară şi despre „ale mele” - pe care ni le atribuim adesea şi că folosim greşit despre cineva spunând „maica mea”. Acum simt că pot spune „maica mea” gândindu-mă la tot ce păstrez de la tine, de la momentele trăite, lucrate împreună, până la prezenţa ta reală în mine şi în viata mea prin tot ce ai făcut şi continuă să lucreze în mine.
Îţi zic pentru prima oară TU şi îmi vine aşa de firesc, fără vreo urmă de ruşine şi stânjeneală. E adevărat - după cum ziceai la ultima întâlnire a grupului - că după moarte, relaţia devine altfel, simţi în continuare legătura foarte puternică şi reală, cu „adaosul” că se netezesc, estompează multe din asperităţile relaţiei pământeşti. Rămâne legătura curată, neîntreruptă, dorul şi împlinirea lui.
De când ai plecat îţi scriu de nenumărate ori în minte, în inimă. Şi acum îmi e greu să aştern ceea ce simt şi trăiesc în legătură cu plecarea ta. Greu de pus în cuvinte, şi mai greu de scris.
Pentru prima dată trăiesc, înţeleg moartea cuiva atât de puternic: ca schimbare, ca trecere de la un loc la altul, de părăsire a cortului acesta (trupul) şi intrarea, trecerea în altă lume. Niciodată nu am participat la o aşa trecere. M-am simţit ca într-o horă în care cineva - TU - s-a desprins elegant şi a ales un alt dans. Şi am deplină nădejde că eşti în Bucuria Lui…
Niciodată n-am avut atât de puternic sentimentul că moartea face parte din viaţă şi că e o etapă şi o trecere spre Acasă pentru care ne pregătim prin felul în care ne trăim aici viaţă.
Eşti cel mai puternic exemplu de trecere de la o viaţă plinită cu multă datorie şi conştiinciozitate, la cea Veşnică, în Bucuria Lui.
Mi-a fost foarte greu să primesc şi să trăiesc realitatea trecerii tale, durerea care strigă în mine din toate locurile unde ai intrat cu mângâiere, disponibilitate, delicateţe, drag, bucurie, mărturisire de credinţă şi lucrare a celor duhovniceşti. Sunt multe urme ale tale, ale lucrării tale atât de fine, cu simţire atât de ascuţită.
Mi-a fost greu să mă apropii la început de tine, temându-mă de ascuţimea şi aparenta răceală. Treptat, am ajuns să iubesc foarte mult acest fel de a fi şi nu mă mai săturăm de împreună şedere şi lucrare.
Mulţumesc pentru toate întâlnirile, mijlocirile, împinsul de la spate, scuturatul, dojana, dragul, zâmbetul.
Doamne, sunt atât de multe gândurile, emotiiile, cuvintele - toate se amestecă într-un dor imens.
Maica mea dragă, deşi mi-a fost greu să accept lipsa ta de aici, înţeleg moartea ta ca o încununare a luptei tale pământeşti.
Maica mea, mi-am dorit să te mai îmbrăţişez pentru ultima oară. N-am îndrăznit să te vizitez, ori să insist în vreun fel ştiind că nu primeşti, după cum mi s-a spus.
Îmi amintesc cum, ultima dată când te-am văzut (cu o săptămână înainte de a intra în spital) erai la strană, în genunchi, la picioarele Maicii Siluana. Te-am privit şi îmi amintesc că am citit pe chipul tău o suferinţă ascunsă. Îmi fusese dor de tine (pentru că vara ai lipsit cu taberele) şi mi-a venit – fără premeditare - să îţi sărut mâna. M-ai lăsat (singura dată) atât de smerit şi cald încât mi-a fost foarte ruşine că mi-am permis acest lucru ştiind că nu îngăduiai gestul acesta, de obicei (înziua aceea m-am tot gândit cum de mi-a venit mie să fac asta şi că poate te-am necăjit) şi mi-a rămas puternic imprimat gestul tău de dăruire, de lăsare în voia celuilalt, gest al unei smerenii adânci (mai puternic decât cel al retragerii mâinii). A fost o lecţie pentru mine şi încă păstrez acea amprentă a momentului. Apoi, i-ai oferit S. ceşcuţa să bea vin, (de obicei făcea asta M Nectaria) şi m-am bucurat tare mult că ai făcut-o tu, atunci. Nu m-am gândit că va fi ultima întâlnire fizică...
Draga mea Maică, aş vrea să ştii că L. şi-a dorit mult să vină la întâlnirea noului grup ce urmă să îl faci. L-am văzut pregătindu-se cu mult interes. A fost exact la câteva zile după internarea ta în spital şi l-am văzut pregătindu-se, informându-se şi mergând singur la Centru, căutându-te. Maică, te rog să primeşti acest pas al bunăvoinţei lui şi să mijloceşti pentru el.
Din nou, Maică, nu ştiu cum să continui scrisul, pentru că sunt atâtea „capete” ale prezenţei tale în mine şi în viaţă mea.
Mă gândesc la momentul când am născut şi mi-ai trimis mesajul (primul) de încurajare, rugăciune; mi-ai spus „mămicuță”- cuvânt care a fost un puternic impuls de intrare cu responsabilitate în rolul de mama.
”Mămicuță, hai, vino!” sunt cuvinte care m-au urnit din confortul şi gândurile mele de a nu deranja la curs, fiind însărcinată şi cu alte nevoi.
„Hai, G!”- a mişcat multe pietre în mine, „mămică frumoasă”- mă alintau şi mângâiau...
”Nu staţi în gânduri”” îmi vine în minte foarte des...
M-am topit când am auzit la curs spunând Maicii Siluana: „Măiculisa mea” ( aşa drag şi devotament nu mai întâlnisem).
Mi-a fost drag şi mângâietor când ai venit după mine în pridvor să mă îmbrăţişezi, când ai simţit sufletul meu încărcat.
Îmi amintesc ultimul curs cu M Siluana din primăvara lui 2015; fiind Săptămâna Luminată, am cântat „Hristos a înviat”. Am avut sentimentul puternic că acel moment este atât de unic, acel „Hristos a înviat” atât de puternic; o mărturie a prezenţei Lui cu noi, în noi, a noastre unii cu alţii... irepetabilă. Sentimentul că aşa ceva nu voi mai trăi (ştiam şi că e ultimul curs). Am plecat capul lăsând lacrimile să alunece; când l-am ridicat, m-a întâmpinat privirea ta, tot înlăcrimată - a fost o întâlnire adâncă, rămasă în mine.
O, Maică, câte le-am aflat, găsit, descoperit prin lucrarea ta, prin lucrarea lui Dumnezeu ce se făcea prin tine! M-am bucurat de fiecare întâlnire, iar ultimele, din 2015, au fost atât de profunde, cu amprente atât de duhovniceşti că mă minunam de lucrarea lui Dumnezeu.
Draga mea Maică, te port adânc în mine, în pământul nou, schimbat, în cel transformat şi în cel ce voieşte să se transforme, cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu conteni să te rogi pentru noi, pentru a ne întări în deznădejdile noastre, în neputințe, în căderi, în adâncuri neştiute, în moştenirile noastre.
Nădăjduiesc că, în ceasul din urmă vei fi alături, mijlocind pentru noi, îmbărbătându-ne, învăţându-ne să ne purtăm neputiinta până la capăt, aşa cum tu ai făcut-o.

Mulţumesc, Maica mea dragă!