Durerea ca vindecare a mândriei

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică, v-am trimis eu mai demult niște întrebări și am făcut și seminarul iertării. Știți ce am ajuns să cred? Că singura boală a omului este mândria, înțeleasă ca rupere, conștientă sau inconștientă, de Dumnezeu, și că tot omul pe pământ, de la copilul de un an, la bătrânul pustnic athonit suferă de asta, chiar și prin prisma faptului că suntem toți legați. Durerea, de oricare tip ar fi ea, e de fapt o consecință a mândriei, pe care Dumnezeu o permite tocmai ca să distrugă cauza. Și, atunci, drumul către Dumnezeu este, de fapt, unul singur, deși în multe variațiuni - cât mai desăvârșita lepădare de mândrie. Și asta face durerea, cu toate variațiunile ei. Că este violat și ucis un băiat de trei ani, că e ținut unul în închisoare 10 ani, că sunt eu chinuit de coșmaruri timp de 7-8 ani, de încă mă mir cum n-am luat-o razna, fie ispitele Sfântului Siluan, lupta cu patimile, etc. Mi se pare că odată ce-ți dă Dumnezeu să înțelegi asta, lucrurile, deși nu devin simple, devin clare. Pentru că, oricât am vrea noi, inima omului are o tendință spre mândrie, care nu iese altfel.

Și un alt gând ce l-am avut: aici pe pământ, cât de scurtă o fi viața, Dumnezeu o permite ca să cunoaștem cum e viața fără El. Și pentru ca noi să avem această experiență, El a plătit și plătește prețul suprem. Eu nu înțelegeam, de exemplu, ce nevoie are El să-I arătăm credință. Și, pentru mine, eu am înțeles asta, că în momentele de ispită e vorba despre a ține canalul deschis către El, prin care El poate să scoată mândria și să pună în loc altceva. Și de-aia nu e bine ca omul să fie lipsit de durere niciodată în această viața. Știți, dacă mă rog pentru ceva, este ca Domnul să-mi arate și să mă facă să înțeleg tot timpul și mie și tuturor mândria, din mine, cât mai adânc. Adică vreau fix ce zice psalmistul - păcatul meu înaintea mea este pururea.

Sunt și multe alte gânduri și idei, dar lămurirea vine treptat. Am mângâierea că și Apostolul Pavel n-a învățat lecția smereniei dintr-o dată, ci a trebuit să treacă prin convertire, pocăință în Arabia, naufragiul ăla, ca să nu-și mai pună încrederea decât în Dumnezeu. Și de fapt, toți Sfinții mărturisesc despre faptul ca durează. Și durează, cred, tot din cauza mândriei, dacă capeți totul dintr-o dată, fără osteneală, riști să nu apreciezi și să greșești.

SM

Mulțumesc mult pentru mesajul tău!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru revelația pe care a făcut-o în inima ta. Eu, la tot ce ai spus mai am de adăugat doar un singur lucru: că durerea despre care vorbești ne este de folos atunci când o primim ca dar de la Dumnezeu și când o trăim ca durere de naștere. Dacă trăim fiecare durere cu Dumnezeu, ne naștem mai adânc în El, ne naștem mai profund la un nou nivel de existență și pătrundem mai viu în Bucuria Lui care nu este împiedicată de această durere.

Cu timpul, smerenia devine bucuria de a fi mic, dar receptiv, bucuria de a face loc celuilalt. Părinții ne învață că smerenia este însușire dumnezeiască pentru că El S-a smerit făcând loc „nimicului din care a creat lumea”. Și Se smerește mereu făcându-ne loc nouă, tuturor și fiecăruia în parte, cu toate ale noastre.

Mulțumesc și Îl rog pe Domnul să te binecuvânteze și pe Mângâietorul să te mângâie în toate durerile tale!

Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana