Parcă „vocea” rugăciunii rămâne în pereții pieptului

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut-mâna, maica,

Vă scriu să vă mai zic unele nedumeriri.

De ce de mult timp când încerc să mă rog mai în adânc mă simt ca și cum ating un plafon de care nu pot trece. Și din cauza asta parcă și "vocea" rugăciunii rămâne în pereții din piept. Mă neliniștește nu situația în sine, ci faptul că e de mult timp. Parcă simt nevoia să trec dincolo și nu reușesc.

Greșesc ceva?

Și chiar dacă mă rog simt o liniște dureroasă aș putea spune. Îmi trebuie o fărâmă de credință să cred că totuși mă aude sfântul, Maica Domnului sau chiar Dumnezeu.

În final, uneori, când mă năpădește tristețea sau apar motivele care-mi declanșau frustrările, o parte din mine parcă abia așteaptă să se revolte, să ceară socoteli: de ce așa? de ce eu n-am primit ca alții etc?

Încerc să o fac să tacă aducându-mi aminte ce am învățat: că Dumnezeu e bun, că e înțelept și oricât de mult mă doare să recunosc, că știe El mai bine și știe de ce am nevoie.

Mihai

Ce bine că mi-ai scris asta! E foarte important să înțelegi că rugăciunea nu trebuie să „treacă de un plafon”, ci să se adâncească în tine, în sufletul și în trupul tău prin simțirea ta. Să te afunzi cu rugăciunea în acea durere, în tot ceea ce simți, în viața din tine, pentru că acolo e locul de întâlnire cu Domnul. Și numai cu El putem intra în inimă, în acel adânc al nostru din care pornesc toate mișcările și puterile și simțirile noastre. Și numai oferindu-I toate aceste simțiri ale noastre ca „material viu” în care să pătrundă harul Lui.

Numai cu harul Domnul, adică numai cu Domnul, intrăm acolo pentru că El este Calea Care ne duce în Împărăție. Iar Împărăția e în noi. Așadar, El ne duce în inimă și tot El ne așteaptă acolo. Acolo Îl întâlnim tot pe El pentru că El este și Viața noastră adevărată Care e în inima noastră de la Botez. Astfel intrăm în Împărăția care este în noi, apoi „toate se adaugă”, adică toată viața noastră se schimbă dumnezeiește.

E important ă înțelegem și să primim adevărul că Fiul lui Dumnezeu nu S-a făcut om și nu sălășluiește în inima noastră cu harul Lui ca să ne „rezolve” problemele, ci ca să ne vindece (în întregime, sufletul și trupul și toată viața noastră) și să ne mântuiască de robia păcatelor și a patimilor care ne țin în întuneric, nefericire, boală și moarte.

Îl rog pe Domnul să ducă la inima ta cuvântul meu ca să faci așa și să dobândești bucuria pe care o cauți.

Mulțumesc pentru lupta ta!
Cu rugăciune și binecuvântare,

Maica Siluana