Maica Rafaela ne-a făcut darul de a fi împreună - cu ea și unii cu alții

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, maica mea! Mi-era dor să vă scriu, nu pentru a vă spune ceva anume din ale mele pe care vi le spun adesea în intâlnirea din gând, ci pentru a înnoda un fir care s-a rupt în mine odată cu plecarea maicii Rafaela. M-a lăsat cumva într-un gol al exprimării, cu o durere pe care nu o pot - și mă bucur că nici nu „trebuie” - s-o pun în cuvinte. Așa că un timp nu am putut să spun nimic...

Deși nu mă mai pot repezi să-i scriu sms-uri, așa cum făceam când aveam de „raportat” o bucurie sau când voiam întăriri pentru urgențe, continui să-i spun câteodată când îmi e bine sau greu, simțind - ca întotdeauna - că-i spun și Maicii Siluana prin ea.

Citind scrisorile altora către ea îmi dau seama că omul are două vieți în lumea de aici. Una e viața lui trupească în timpul căreia își scrie istoria călătoriei sale spre Acasă, iar alta e viața de după viața trupească, în care își continuă lucrarea în lume, trăind în inima și în gândul celor pe care i-a atins aici. Mai este și viața cealaltă, a sufletului care își continuă existența Acasă, dar eu vorbesc de viața aici, de cele două dansuri diferite ale relației cu noi.

Cred că înmormântarea maicii Rafaela a fost un fel de simfonie în timpul căreia am pășit spre o nouă etapă a dansului împreună, pe o melodie pe care n-o mai auzisem până acum; ne-am întins coarda dragostei pentru ea și am cântat fiecare, armonizați împreună. Iar coarda asta a dragostei pentru ea e în același timp coarda dragostei ei pentru noi și n-am fi putut s-o întindem pentru a vibra dacă n-o ținea ea de la un capăt. Maica Rafaela ne-a făcut darul ăsta - de a fi împreună, cu ea și unii cu alții.

Poate vă amintiți că am fost cândva într-o tabără la Durău cu Rafaela. Acolo ne-a cerut să ne cântăm „cântecul vieții”. Al meu era, bineînțeles, o scrisoare întreagă, pentru că nu reușeam să găsesc o formă concisă în care să mă exprim. Ea ne-a zis atunci că al ei este „Vino, Doamne!” - sau una din formele cântecului ei.

La ultima întâlnire cu ea, pe marginea gropii de la Frumoasa, am simțit că ea rămâne în mine (și) prin cântecul ei, care a devenit și al meu. E un dar care îmi amintește de necesitatea prezenței și care-mi șoptește: „trăiește ce simți, fii ceea ce ești și cheamă-L pe Domnul în toate. ACUM. Fii așa cum ești acum, acceptă ce simți acum și cheamă-L acum, așa cum poți: simplu, stins, vulcanic, șoptit, sfărâmată de durere sau făcând spirale prin aer de bucurie, fals, slab, urlat, neîncrezător, schimonosit, ropotit ca apele de la munte sau în câte mii de feluri te mai poți găsi. Acceptă și intră în conversație cu energia emoțiilor tale, cu durerea, bucuria, teama, furia ta și cheamă-L pe Domnul în ele!”. De câte ori n-am vorbit despre asta la cursuri? Nu e vreo descoperire a mea, ci încă un pas mic spre înțelegerea tainei prezenței întru Domnul. Vă mulțumesc și mulțumesc Rafaelei pentru pasul ăsta!

Despre restul alor mele continui să vă spun în gând.

Mulțumesc pentru că veniți cu mine prin toate, maica mea! Mulțumesc pentru îmbrățișarea dintotdeauna. Mulțumesc pentru întâlnirea cu Rafaela.

Vă sărut mâna cu dor și cu recunoștință.

Domnul să vă mângâie și să ni vă țină în îmbrățișarea Lui!

Iar pe Rafaela, Domnul s-o alinte și s-o urce pe munții bucuriei, că tot ii plăcea ei pe vârfuri! :)

Ioana

Mulțumesc pentru cuvintele tale și ție și Domnului care ți-a dat darul de a te dărui pe tine prin ceea ce spui.

Mulțumesc mult că ai venit atât de aproape și că mi-ai adus-o aproape și pe Rafaela. Pe Rafaela voastră pe care, de când a plecat la Domnul, învăț s-o cunosc tot mai îndeaproape. Când era cu noi, eu vă cunoșteam pe voi mai îndeaproape prin ea. Ea îmi arăta ce eu nu aveam ocazia să văd și să simt la voi.

Da, acum, voi cei care scrieți despre ea, îmi aduceți o mare, mare mângâiere văzând că ați văzut-o și voi. De multe ori credeam că doar eu o văd cum este de fapt pentru că în rest se ascundea, sau nu se vedea ușor. Tare mă bucur că e atât de vie și în inimile voastre. Mulțumesc!

Te îmbrățișez cu rugăciune și dor,

Maica Siluana