Sper ca aceste rânduri să vă inspire să luaţi decizia bună, care este singura şi cea mai bună: păstraţi copilul!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică​,​ am vrut să vă scriu această minune, maică noi trăim o minune şi acum!
Scriu aceste rânduri în speranţa că vor ajuta pe mamele care vor sau se gândesc să aibă un avort. Am promis sfântului că voi scrie şi a trecut deja un an de când s-a întâmplat minunea.
În engleză cuvântul se numeşte ripple effect. Nu ştiu cum să îl traduc, dar aşa numesc eu consecința binecuvântării, poate înţelegem din contextul povestirii.
Aşadar, binecuvântarea sfântului Nectarie, the RIPPLE EFFECT.
Am aflat că sunt gravidă în cel mai nepotrivit moment al vieţii mele. Aşa considera mintea mea de atunci. Nu aveam un job stabil, fetiţa maimică, de patru ani, era foarte dificilă, iar băiatul mai mare urma un tratament pentru epilepsie. Soţul lucra şi era ameninţat să-şi piardă slujba odată cu închiderea fabricii iar eu făceam crize de anxietate în fiecare zi. Era început de post al Paştelui şi toate mergeau anapoda. Când am aflat că sunt gravidă făceam de o luna tratament cu antibiotic pentru permanenta infecţie urinară care tot apărea. Cu o lună înainte, am făcut Singel, o boală care se dezvoltă pe baza unui sistem imunitar foarte scăzut.
Ziua Fatală, sunt gravidă. Iar acum eram gravidă.
Am fost atât de disperată la aflarea veştii şi tot repetam în gând că nu este acum momentul. Soţul şi cu mine ne-am gândit să facem avort. Eram disperată. M-am dus la doctor şi i-am spus dorinţa mea. Doctorul a dat din cap aprobator şi mi-a spus că dacă ţin copilul, se va naşte în 6 decembrie, ziua sfântului Nicolae, sfânt pe care îl iubesc de mic copil. Atunci mi-am dat seama că nu doctorul a vorbit, ci Dumnezeu îmidăduse acea informație. Am ieşit plângând din cabinetul doctorului. A urmat o lună de conflicte interioare groaznice. Pe de o parte nemulţumirea soţului şi dorinţa lui de a scăpa cât mai repede de copil, pe de altă parte împotrivirea mea la gândul avortului de care îmi era teamă,dar mai ales evlavia mea faţă de sfântul Nicolae. Agonia gândului mi-a fost spulberată de o femeie, o prietenă pe care am sunat-o să îmi deainformaţii despre un ginecolog bun. Acea femeie avea 3 copii. Printre lacrimi şi sughituri i-am spus că sunt gravidă şi că nu ştiu ce să fac. Ea m-a ascultat şi apoi mi-a spus: Oana, vrei să ştii ceva, şi eu sunt gravidă, aştept al patrulea copil. Nu ştiu cum se face dar la noi de fiecare dată când am făcut un copil ne-a fost mai bine. Am plâns şi am râs printre sughiţuri. Acea femeie mi-a dat curaj să ţin sarcina. Menționez că ea a renunţat la o carieră strălucitoare de dragul copiilor. Fostă şefă de promoţie, Adina a renunţat la job în momentul când a aflat că este gravidă cu a doua fetiţă. Avea de gând să se întoarcă la job după anul de maternitate, când a aflat că este gravidă cu a treiafetiţă. A vrut să facă avort dar doctoriţa ei, o rusoaică, a întrebat-o: numai voi sunteţi aici în Canada? Atunci ţine copilul, păstrează-l.Numai pe voi vă aveţi. Adina a aflat că este gravidă cu al patrulea copil, un băieţel. Vreau să spun că ea a învăţat să închidă gura lumii foarte repede. Este un om de o integritate morală cum rar întâlneşti.
Apoi a urmat împotrivirea soţului, a soacrei mele care îl tot bătea la cap că "cum o să vă descurcaţi voi, nu vedeţi voi că vă este greu?" Soţul meu nu vorbea el, ci repeta vorbele soacrei.
Atunci, am pus mâna pe telefon şi i-am spus: „aşa cum au crescut doi copii, aşa va creşte şi acesta".
După aceea, soacra mea a încetat să mă mai bată la cap. Soţului i-am spus categoric: Eu am mai trecut printr-o depresie, oare vreau să mă întorc înapoi, vrei să mă ţii de mână? Ştii ceva? Este corpul meu care va fi mutilat, nu al tău, aşa că, vrei nu vrei, ţinem copilul.
A fost greu primele luni, dar încet încet, toate se luminau. M-am spovedit şi m-am împărtăşit de fiecare dată. Se pare că singurul care s-a bucurat de sarcină, a fost părintele meu duhovnic. Am fost la el înainte de a afla că sunt gravidă, deznădăjduită de nenumăratele mele tentative de a mă lăsa de ţigări şi pentru că nu mă puteam lăsa de ţigări, nu voia să mă împărtăşească. Încă o experienţă interesantă care arată bunătatea şi mila lui Dumnezeu. Într-o seară m-am pus să mă culc, fumam şi nu puteam să mă las. Asta era cu vreo 2săptămîni înainte deafla că sunt gravidă. Când m-am pus în pat, o voce din interior mi-a spus categoric: LASĂ-TE DE ŢIGĂRI! Mi-a tot repetat de câteva ori. Nu am auzit voci, sau am avut vedenii. A fost, repet, ceva din interior. În acea săptămână aveam un interviu pentru un job, unde aveam o unicăşansă, dacă nu, mai trebuia să aştept încă un an. Mi-am spus în gând că nu pot în acea săptămână, după interviu, care urma să fie în 2 săptămâni. În acea seară, iar vocea! De data asta, mai imperativă: lasă-te de ţigări ACU​M!
Eram disperată, mi-am zis că e imposibil, cu tot stresul meu de atunci.
GÂNDUL CEL BUN
Apoi, Doamne, a venit gândul cel bun care m-a trecut pe o altă frecvenţă.
Mi-am zis: şi la ce bun că iau interviul dacă eu fumez ? Ce fac? O să mă ducă pe targă. Merită să mă îmbolnăvesc? Sănătatea mea este mai importantă. Eu am să mă las de ţigări acumşi dacă nu iau interviul, mă duc la anul. Punct.
Va spun, atunci, în acea săptămînă, în cel mai mare stres al vieţii mele, după o tentativă eşuată , m-am lăsat de ţigări.
Atunci nu înţelegeam de ce mi-a fost aşa uşor. Mi-am atribuit mie succesul dar nu înţelegeam că Dumnezeu mă ajutase şi mă împingea de la spate. Două săptămîni, care au trecut de atunci, fără să fumez, când am aflat că sunt gravidă. M-am dus abătută la părintele să-i spun. I-am zis: Părinte, vreau să mă împărtăşesc şi știi că nu puteam. Acuma pot şi sunt gravidă. Plângeam ca un copil Părintele s-a luminat la față şi m-a îmbrăţişat cu drag. Era prima persoană care se bucura de sarcină.
Mi-a risipit toate gândurile rele atunci, în seara aia. A stat cu mine de vorba timp de trei ore, pînă la ora 12 dimineaţa. I-am mărturisit gândul meu de a face avort. Atunci m-a privit serios şi mi-a zis: dacă faci avort, să nu mai vii la mine! Am îngheţat de spaimă. Mi-era ruşine de acel gând şi am izbucnit în plâns. Am încercat sub toate formele să-l conving că nu puteam în acel moment. Părintele nu m-a lăsat să continui. Mi-a zâmbit şi mi-a zis că acel copil nu este al nostru. Este de fapt o binecuvântare de la Dumnezeu.PRIMEŞTE-L!
M-a chemat la spovedit săptămâna viitoare. DONE!
GURA LUMII
Lunile care au urmat au fost foarte grele. Am avut de înfruntat părerea lumii. „Nu cred că aş mai putea avea încă un copil, cred că îţi vine să innebunești.”
„Îmi pare rău de tine, cred că lui Horaţiu îi este foarte greu, nu aş mai vrea să mă întorc din nou la scutece şi sticle de lapte, şi alte asemenea.” Horaţiu mă acuza că am vrut sărămân gravidă de vreme ce m-am lăsat de ţigări cu două săptămîni înainte. „Glumeşti, cum adică nu a fost un accident că ai rămasă gravidă, de ce nu ai folosit anticoncepţionale? Acum îţi plângi de milă!”
Mă mai luminam când mă duceam la părintele. Atunci, nașa Mariei, m-a îndemnat să îmi mărturisesc gândurile.
I-am spus părintelui că nu îmi pare rău, că eu cred că acest copil este:
O greutate financiară
O durere de cap
O pacoste mică
Acum zâmbesc când scriu aceste cuvinte, Dumnezeule, cum am putut gândi aşa? Bietul părinte, asculta şi se lua la propriu cu mâinile de cap. Nu ştia ce să îmi facă, că nu ascultam deloc.
M-a binecuvântat şi m-a avertizat: vezi, că dacă gândeşti rău de copilul ăsta, nu îţi va fi bine. Băieţelul nostru mai mic s-a născut foarte greu. Preoteasa nu putea să accepte pe perioada sarcinii ideea copilului, iar copilul s-a născut cu trei luni înainte de vreme. Au stat în spital timp de 6 luni cu tratamente. Copilul a fost prematur. A fost o minune că a supraviețuit.
Mi-am înghiţit limba. Am plecat acasă abătută, dar încă mă luptam în gând cu ideea sarcinii. Îi spuneam lui Dumnezeu: de ce acum de ce îl trimiţi acum nu îl vreau. Ce bine ar fi să am norocul să am un avort spontan. Oare copilul ăsta nu ştie că nu îl vreau ? Pleacă de la mine!
În această stare m-a găsit mama mea, la telefon.
Biata de ea, încerca să mă îmbărbăteze dar nu avea cu cine. Nu ascultam deloc, tot pe a mea o duceam. Asta numesc eu stare de psihoză.
I-am spus că vreau să fac avort în acea săptămână. Nu mai îmi pasă de părinte, de sfântul Nicolae, de nimic.
La urma urmei, nu sunt nici prima nici ultima care face avort. Parcă o ceaţă s-a pus pe mintea mea şi eram sigură că am dreptate. Mai rău, am aflat că fetiţă mai mică, Maria, are Roşie Cheeks, un virus foarte periculos nu pentru ea sau cei din jur, pentru femeile gravide. Am citit cu groază că în primele luni de sarcină este bine să nu stai lângă un om care are acest virus că poate afecta sarcina şi copilul pe viaţă. Am făcut o criză de isterie în acel moment. Biata Maria şi băiatul mai mare nu înţelegeau de ce mami urlă.Singura opţiune era să mă izolez din casă, să nu ating nimic din ce atingea Maria. Iar eu dormeam cu ea.
Mi-am făcut cu groază analizele de sânge să văd dacă eu sunt purtătoarea virusului. Analizele veneau peste o săptămînă. Parcă mi se confirma ceea ce doream eu: să nu mai păstrez sarcina că copilul şi aşa va fi bolnav.
Mama a închis telefonul și în aceeaşi zi s-a dus la mănăstire plângând, spunându-i măicuţei în ce stare mă aflam.
Seara mi s-a făcut ruşine de cum m-am comportat şi am sunat din nou pe mama cerându-mi iertare cu lacrimi.
Mama mi-a zis că a fost la mănăstire şi că dacă vreau să fac copilul că-l ţine ea. Am izbucnit în plâns. Mamă, nu poţi tu să-mi rezolvi problemele!
A doua zi bineînţeles că toată familia mea a aflat de veste. Sora mea mai mică m-a sunat din ţară şi mi-a zis că vrea ea copilul că ei nu pot avea copii.
În acea seară am plâns şi mi-a fost ruşine de comportamentul meu.
Mi-am cerut iertare lui Dumnezeu şi am zis: Oana, îţi place, nu îţi place: ţine COPILUL.
Analizele sângelui au venit într-o săptămână, eram imună la virus.
Parcă s-au dus toţi norii aceia grei. Perioada care a urmat a fost un rolocoaster de emoţii dar Dumnezeiu mi-a ajutat.
BINECUVÂNTĂRILE AU CREAT UN ADEVĂRAT RIPPLE EFFECT.
Elizabeth s-a născut pe 9 noiembrie, ziua sfântului Nectarie.
Acum plâng de emoţie.
Era sâmbătă seara şi eu aşteptam a doua zi să mă duc la biserică, că era praznicul Sfântului. Doctorii ne-au spus că copilul se va naşte pe la sfârşitul lui noiembrie.
Eram necăjită că nu găseam pe nimeni să mă ducă la biserică.
Seara pe la 12, au început contracţiile. Eram sigură că sunt trecătoare.
A doua zi la 4 dimineața i-am zis lui Horaţiu că ar trebui să mergem la spital să vedem dacă nu cumva mă înşel. Am refuzat să-mi iau bagajul cu hainele de spital că doar nu nășteam atunci.
Doctorița mi-a zis că copilul vine ASTĂZI.
Nu-mi venea să cred. Am născut-o exact la ora 12 când se încheia slujba sfântului Nectarie.
Atunci mi-am dat seama că acest copil nu este al meu, ci al SFÂNTULUII. Am avut cezariană şi, deşi eram sub efectul cezarienii, vă spun, am auzit binecuvântarea sfântului. O voce clară spunea neîncetat: Binecuvântarea Domnului cu al Său Har şi a sa iubire de oameni să vă miluiască în vecii vecilor AMIN.
Eu parcă pluteam vă spun, repet, nu era efectul anesteziei. Nu am simţit asta în toată viaţa mea, nu a fost o iluzie.
Aşa a şi fost, sfântul iubirii ne-a adus multă IUBIRE în casă. Ne-a schimbat pe toţi.
De cum am văzut-o pe Nectaria ne-am îndrăgostit de ea. O numim de atunci THE QUEEN OF HEARTS »că fură inimile la toţi.
Vreau să vă zic că ne temeam că nu vom găsi naşi.
Nu glumesc, toate cuplurile care aveau copii voiau să ne fie naşi. Încă ne sunau şi se ofereau să ne fie naşi. Dacă încercam să le spunem cădeja ne-am găsit, ne spuneau că putem avea doi naşi. Fetiţa asta avea lipici încă din burtică. De aia noi o numim The Queen of Hearts.
Binecuvântările care au urmat au fost nenumărate şi din belşug. Maria, fetiţa dificilă, s-a transformat pe nesimţite. Este îndrăgostită de sora ei şi o iubeşte la nebunie. Băiatul mai mare, care avea epilepsie, a renunţat la medicamente. Doctorii l-au scos treptat de sub tratament. Acum, slavă Domnului, nu mai are crize.
Soţul meu este pur şi simplu înnebunit după Elizabeth, o iubeşte mai mult ca mine. Efectiv, fetiţa asta a adus pacea şi binecuvântarea Sfântului în casa noastră. Dar cel mai important, ne-a adus iubire. Parcă lucrurile în casă au o altă lumină. Când o văd acum cum se joacă gălăgioasă şi fuge după sora ei, nu pot să nu mă minunez. Seara îi arătăm icoana Sfântului Nectarie la care zâmbeşte şi vorbeşte pe limba ei sau o sărută brusc sau îi dă o îmbrăţişare spontană. Câteodată arată cu degetul spre icoană şi ne spune sau ne ia de mânuţă să mergem să vedem. Noi nu o înţelegem dar ea ne spune ceva tainic şi minunat. Atunci ne aducem aminte de sfânt şi ne închinăm cu mulţumire şi evlavie.
Iar mie, netrebnica, Dumnezeu mi-a dat job-ul pe care mi-l doream deşi, vă spun, nu aveam nici o şansă aparentă şi nu am fost grozavă. Am aflat în vară că am jobul.
Nu am cuvinte să mulţumesc Domnului pentru acest copil. Noi îi spunem tot timpul că ea a venit cu PACHETUL DE BINECUVÂNTĂRI.
Nici un copil nu este o întâmplare sau un accident cum credeam eu atunci. Toate le rânduieşte Dumnezeu, în marea Lui milă pentru păcătoşi.
Nouă ni s-au rezolvat multe probleme doar cu venirea acestui copil binecuvântat.
Mă întreb cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi făcut avort. Aş fi făcut depresie şi aş fi murit. Casa noastră ar fi devenit un iad şi am fi fost distruşi, patru suflete.
Dumnezeu m-a împins pur şi simplu de la spate. Îmi dădea plasa cu daruri şi eu o refuzam cu încăpăţînare.
Toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale nu au fost o întâmplare. Dumnezeu aşa a aranjat lucrurile ca din bine în mai bine să mergem
Aş vrea cu această ocazie să mulţumesc Sfântului Nectarie pentru cadoul lui neaşteptat.
Minunile pentru noi au fost nenumărate. Am realizat că noi nu ştim ce vrem şi degeaba vrem să rezolvăm lucrurile, că singuri nu putem. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să lucreze cum ştie El. Noi nu ştim ce vrem. Bucuria Domnului este atât de mare şi rezolvarea Lui atât de simplă încât noi nu putem să o înţelegem.
Dacă cineva în acest moment se gândeşte să facă un avort, vă rog, vă implor, nu faceţi asta! Sper ca aceste rânduri să vă inspire să luaţi decizia bună, care este singura şi cea mai bună: păstraţi copilul!
Binecuvântările Domnului vor fi nenumărate.
Vă rog, nu treceţi prin iadul avortului! Acel copil este un micuţ dar de la Dumnezeu. Vă rog, nu-l refuzați, vă asigur că vine cu pachetul de binecuvântări plin. Niciodată nu vine singur.
Închei cu binecuvântarea Sfântului :
Dumnezeu, în Bunătatea Lui, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni, să vă binecuvânteze pe voi şi pe noi în veac şi până în veac, acum şipururea şi în vecii vecilor, amin!
​Oana

MULȚUMESC, OANA MEA!
Mulțumesc!
Am primit acest mesaj al tău ca pe o mare, mare mângâiere! O mângâiere care-mi inundă inima rănită de moartea copilei mele, Rafaela.
Ea s-a rugat, atunci, în mai 2014, pentru viața Elizabethei!
Mulțumim, Oana!
Mulțumim, părinte duhovnic! ​
Mulțumim, Sfinte Nectarie! ​
Mulțumim, Doamne!
Cu dragoste, recunoștință și rugăciune
Maica Siluana