Sunt foarte agasată de voia Domnului în privința adormirii Maicii Rafaela

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică, Sunt convinsă că harul a venit din plin, dar sunt foarte agasată de voia Domnului în privința adormirii Maicii Rafaela. Nu înțeleg de ce îngăduie Domnul astfel de evenimente de neînțeles și care omenește nu pot fi primite.
Sarah

Mult iubita mea Sarah,
Citindu-ți întrebarea îți simt în chiar carnea mea agasarea, revolta, nedumerirea. Acest complex de trăiri e glasul cărnii noastre, e glasul omului căzut în supraviețuire și care încă nu îndrăznește să creadă în făgăduințele Mântuitorului. Deși simte de multe ori rodul acestor făgăduințe, deși chiar le gustă uneori din plin, nu îndrăznește să creadă că ele vor putea înlocui ceea ce „omenește” considerăm că e „bine” pentru noi. Din acest adânc de carne rănită te înțeleg fără însă a mă alătura glasului tău. De ce? Pentru că în chiar acel adânc al firii mele căzute a intrat Domnul și mă prinde în brațele Sale iubitoare în chiar clipa aplecării mele spre locul acela. Cu El, toate evenimentele vieții „omenește, pot fi primite”. Și toate reacțiile mele la ele. Mulțumesc, Doamne!
De ce tu, iubita mea Sarah, nu poți încă să faci asta? Pentru că ești încă un copil rănit care n-a simțit mângâierea Mângâietorului divin și încă n-a lepădat învelișul de înțelesuri ale lumii acesteia. Da, doare lepădarea, doare ca o moarte care pare că nu duce nicăieri (de aceea e nevoie de credință), dar e o naștere la o viață cu totul și cu totul alta. Refuzând durerea, durerile acestei nașteri, adunăm, de fapt, multe multe dureri care nu duc la naștere.
Știi, durerea poate fi trăită în trei feluri:
1. Ca naștere la viața divino-umană pe care instinctul de supraviețuire o consideră periculoasă și neplăcută. E o permanentă deschidere la tot ce este și vine ca dar de la Dumnezeu și devenire în El. Durerea devine ușă a bucuriei de a trece, clipă de clipă, prin ea într-un Dincolo care e Acasă.
2. Cu revoltă și acuzare. E o contaminare a minții cu informațiile puterilor căzute care ne vor mereu robi ai viziunii lor despre viață și fericire.
3. Cu eroism. E o suportare a durerii cu mândria că omul e capabil să nu se clatine sub lovituri. Dar în această atitudine omul devine „suport”, adică obiect și nu mai e subiect viu, iubit și iubitor al celor care-i vin în întâmpinare sau a celor către care se îndreaptă.

Iartă-mă, Sarah! Acum poate încă nu poți primi ce spun, dar va veni ziua aceea în curând. Atunci vei descoperi cu uimire și recunoștință că viața nu e o înșiruire de evenimente, ci RELAȚIE. Relație cu Viața Care este Dumnezeu, direct și prin toate darurile Lui. Și relații cu toți cei vii și cu toate darurile lor.
Te îmbrățișez cu rugăciune și drag, Sarah!

Maica Siluana

Adaugă comentariu nou