Flashuri din sufletul meu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Maica mea bună!

Aşa cum spuneam, sunt într-o etapă în care totul îmi pare nonsens şi neputinţă. Cu toate astea, din acest hău primesc nişte răspunsuri. Simt nevoia să vi le spun şi dumneavoastră dar, mai ales, simt nevoia să-mi mai pun o dată sufletul la picioarele dumneavoastră.

Sărut mâna, Maica mea bună şi nădăjduiesc din tot sufletul că ne vom întâlni în grădina aceea cu flori.

 

1. Trăim într-o permanentă transformare, căutând răspunsuri la întrebări care, mai târziu, se dovedesc a fi simpli clăbuci de săpun.

 

2. Viaţa omului înseamnă împlinirea nevoilor sale şi nimic altceva. Omul se naşte din nevoi şi, din prima zi a vieţii sale, nevoile îşi primesc sceptrul.

 

3. Dumnezeul nostru este ceea ce împlineşte nevoile noastre.

- cu cât nevoile sunt mai sofisticate, cu atât viziunea legată de

Dumnezeu se ridică undeva, în eter.

- oricât am încerca să sofisticăm lucrurile, omul este ghidat de nevoi.

De exemplu, atunci când n-ai un adăpost deasupra capului, eşti sleit de puteri, şi nu găseşti un loc în care să-ţi poţi încălzi un pic trupul îngheţat, te doare în şezlong că Andreea Marin se desparte de Bănică junior sau, că ai cu cinci kilograme în plus şi că nu-ţi vine bine şuviţa de păr căzută pe obraz.

Sau... uneori, când iubitul te-a părăsit, ţi se pare că pică cerul şi că se sfârşeşte pământul. Ai impresia că nu mai e nimeni ca el şi că n-ai mai iubit pe nimeni cu atâta putere şi atât de sincer. Aiurea! Dacă ar apărea din neant cineva care să te respecte, să te mângâie, să fie blând şi bun cu tine, mă rog să fie... cum ţi-ar plăcea ţie, te-ar durea în cot de cel care a plecat.

 

4. N-am putut să înţeleg, şi nici acum nu înţeleg, dacă îi spui cuiva că îl iubeşti ca pe lumina ochilor, că este viaţa ta, că este totul pentru tine şi... bla, bla... şi în momentele acelea chiar aşa simţi şi eşti convins că spui adevărul adevărat, cum se poate ca exact acelaşi lucru să simţi şi a doua oară, şi a treia oară... Nu înţeleg dar acest lucru m-a făcut să înţeleg că iubirea e cu totul altceva.

 

5. Iubirea este ceea ce-ţi mângâie sufletul, este lipsa fricii şi a durerii - este sentimentul nevoilor satisfăcute şi conştiinţa datoriei împlinite. Restul... clăbuci...

 

6. Adevărata înţelepciune este să ştii să te fereşti de ceea ce îţi poate face rău şi să faci tot ce îţi stă în putinţă să nu faci rău celor din jur. Dacă ai puterea şi voinţa ca, în afară de asta să faci tot ce-ţi stă în putinţă ca să-i fie bine celuilalt deja, se poate spune că eşti un om bun. Prin urmare, înţelepciunea nu e totuna cu cunoaşterea dar, cunoaşterea te ajută să devii mai înţelept.

Simeona

 

 

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar