Cum să mă rog eu să-mi înmulțească dușmanii?!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maica mea dragă,
De mult încep să vă scriu, și încerc să fac asta, însă nu reușesc din diferite motive... Acum e târziu, și totuși, vă scriu, deoarece simt că nu mai pot suporta amânarea. Sesiunea aceasta a debutat precum un bolovan pentru mine, pe care l-am tot purtat în spate. Când l-am lăsat, spunând că vreau să renunț, când l-am luat din nou, realizând că mi-e mai greu fără... Mi-a fost greu, foarte greu să concep ideea de a mă ruga pentru dușmani. (Nu că acuma mi-ar fi prea ușor...) Am început prin a mă revolta și a-mi dori să renunț la Seminar. Ce nenorocită sunt... Dumnezeu mă ajută prin sfinția voastră, iar mie mi-a trecut prin cap să refuz acest dar... Primele propoziții ale rugăciunii nu m-au zguduit prea tare. „Doamne, binecuvântează-i pe vrăjmașii mei. Și eu îi binecuvântez și nu îi blestem.” Mă gândeam, în sinea mea egoistă: „bine, Doamne, fie, ajută-mă să-i binecuvântez.”
„Binecuvântează-i și înmulțește-i...” Deja era prea mult pentru mine. A început cutremurul. Cum să mă rog eu la Doamne să-mi înmulțească dușmanii, când și așa, cel puțin o dată, chiar și oamenii dragi mi-au fost dușmani. Cum adică, Doamne?! Da’ ce-s, io, nebună?! Citesc mai jos... „Sfântul Nicolae Velimirovici”. Păi, da, el e sfânt, el poate, io nu-s. Nu mai citesc, și gata. Oricum am destule frământări.
Mai trec câteva zile în care nici n-am vrut să aud de rugăciunea pentru vrăjmași, după care, o iau de la capăt. „Doamne, binecuvântează-i pe vrăjmașii mei. Și eu îi binecuvântez și nu îi blestem.” Ok, îi binecuvântez. Și încerc să nu-i blestem.
„Mă ascund în cortul Tău, unde nici prietenii, nici vrăjmașii, nu pot pierde sufletul meu.” Doamne, ce minunăție... dar eu nu prea am prieteni. Oare de ce?! Îmi vine din nou în minte gândul că sunt defectă.
„Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în fața lumii.”
Rugăciunea e scrisă de un sfânt. Da’ sfinții au păcate? N-au... Realizez că rugăciunea asta mi se potrivește mie. Nu sunt nebună dacă o citesc. O citesc... Doamne, înmoaie-mi inima care e mai rece decât marmura. Fă Tu asta pentru mine.
„Ah, de m-aș elibera odată de autoamăgire...” Cum să fac asta, când eu mă mint zilnic că sunt bine...
„Omul nu are pe pământ vrăjmași afară de el însuși.” Așa e, rugăciunea asta e de la mine, pentru mine.
Eu îmi fac rău cu mânuța mea, Maică... poate vrăjmașii mei nici nu știu că-mi sunt vrăjmași, și pentru asta nu suferă... Și eu mă macin fără să țin seama de acest lucru. Poate că bunica mea nu a realizat cât rău mi-a făcut toată viața, și ce urmări a avut comportamentul ei. Poate că tata nu vrea să mă dezamăgească, deși o face mereu. Poate că rudele mele țin la mine, chiar dacă mi-au întors spatele...
Mă gândeam într-o zi că și eu am o mare parte de vină în fiecare episod negativ din viața mea. Uneori, îmi acord prea multă importanță și atenție stărilor mele, și pozez în victimă, și mă las lovită de ceilalți, ca luna de meteoriți. Alteori, răspund cu aceeași monedă. Ce e revoltător e că în ambele cazuri ajung să-mi plâng de milă. Vreau să nu mai fiu un om al extremelor. Și să fiu cumpătată. Și cred că asta ar vrea și Doamne pentru mine.
Dia

Mulțumesc mult pentru mesajul tău, pentru felul viu în care mă faci părtașă la lupta și la biruința ta!
Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru felul minunat și unic în care lucrează cu fiecare om în parte. Ce dar minunat ți-a făcut pentru că ai fost onestă și vie! Da, Copila mea, nu e dar mai minunat ca acela de a ne vedea și partea noastră de responsabilitate din relațiile dureroase. Și darul acesta, harul acesta, are două fețe: cu una ne arată cum suntem și cu cealaltă ne arată cum devenim dacă vrem să-L primim pe Cel ce ne dăruiește acest har. Și două lucrări: una de ardere a rădăcinii păcatului și cealaltă de luminare și creștere în bucuria cea sfântă!
Cu mult drag și cu rugăciune,
Maica Siluana