Cu stropi de bucurie...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Măicuță…
Încep astfel: Simt bucurie, o bucurie care le cuprinde pe toate! Mi-e frumos și bine, mi-e pace în gând, mi-e soare.
Măicuță, de-a lungul vremii, Părintele mi-a spus de nenumărate ori să Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate... doar că nu puteam să-I mulțumesc. De asemenea, când citeam sau auzeam despre Bucurie, nu înțelegeam cum e posibil ca cineva să simtă această bucurie. Mă tot întrebam „Ce este BUCURIA, eu de ce nu trăiesc această bucurie?!” Și într-o zi, citind din „Meșteșugul bucuriei” am dat peste niște cuvinte ale sfinției voastre prin care mi-a descoperit Domnul cum pot să ajung și eu la acea Bucurie pe care nimeni și nimic nu o poate lua. Ați spus că „acesta este puținul pe care l-am primit și acesta este locul în care eu trebuie să fiu credincioasă peste puținul meu...” și să Îi mulțumim Domnului pentru cele întâmplate în ziua respectivă și să-I predăm Lui tot ce am făcut... Și iată că am ajuns tot la cuvintele Părintelui: să mulțumesc. Mi-am zis eu așa, în sinea mea: „dacă Maica a gustat din această Bucurie înseamnă că există, hai măcar să încerc și eu... „Am încercat, Măicuță, am mulțumit și am primit.
Acum încerc să mulțumesc pentru tot ce mi se întâmplă, începand de când deschid ochii și până seara, când îi închid. Nu îmi iese mereu și știu că de cele mai multe ori nu sunt sinceră și mulțumesc formal însă chiar și această formalitate îmi este de mare folos pentru că îmi îndreaptă gândul către Dumnezeu... Încerc să Îl chem pe Domnul de fiecare dată când simt durere, să mă rog pentru cel care mă mâhnește sau pentru cel împotriva căruia nutresc gânduri urâte și când Îl chem pe Domnul, vine îndată și face ca trecerea prin tulburare să devină lină... iar în inimă nu mai crește ghemul de ace aruncat mai apoi în celălalt...
Sunt abia la începutul vindecării dar am mare nădejde în Domnul!
Cu stropi de bucurie,
Ramona

Să nu renunți la mulțumirea pe care o numești „formală” pentru că acolo se ascunde „câștigul” care-ți dublează talanții. Când mulțumești fără să ai acoperire sentimentală, sufletească, o faci cu duhul tău, cu acel adânc al sufletului care nu e implicat în jocul simțirii confiscate de „plăcut – neplăcut”! O faci din credință! Ești liberă de „dovezile” rațiunii înrobite câștigului care se risipește odată cu satisfacția sau insatisfacția de moment.
Acum înțelegi și de ce dobândirea bucuriei este și un meșteșug. Bucuria e darul lui Dumnezeu, roada Duhului Sfânt în inima omului care face voia Domnului.
Te îmbrățișez cu recunoștință și rugăciune,
Maica Siluana