Doamne ajută!
Am continuat un pic mic mic cu ieşirea din labirint. Maică, nu mai pot să fac nicio rugăciune ca înainte, căci mereu gândul şi rugăciunea se îndreaptă ori spre copil ori spre tăticul lui. Nu ştiu... citesc şi psalmii şi rugăciunile cu voce tare, dar parcă le citesc să le audă Bebe, să înveţe de pe acum să îi binecuvânteze pe vrăjmaşi, să înveţe de pe acum să vorbească cu Domnul... nu ştiu... e ciudat tare, toate sunt date peste cap! Cum să vorbesc cu Dumnezeu despre altceva, când Copilaşul meu mă înghionteşte de parcă ar zice "Mami, zi-I şi de mine!!!!" Nu ştiu dacă e normal, dar cum să nu îl bag în seamă? E aşa mic şi scump şi are nevoie de dragoste ca să crească mare şi voinic şi dacă nu de la Doamne de la cine?

Sărut mâna!
C. V.