Aş vrea să înţeleg de ce viaţa mă loveşte mereu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Am 20 de ani și pot spune că viața mea până aici nu a fost deloc ușoară... Nu am avut o familie cum ar trebui să aibă orice copil și asta m-a durut mereu... Mama mea este bolnavă de schizofrenie paranoică încă de când m-am născut eu iar tatăl meu nu a fost lângă mine pentru că s-au despărțit și el este un împătimit al băuturii...
Cu ajutorul lui Dumnezeu și al bunicii mele... care îmi e ca un înger păzitor... am crescut, mi-a fost când mai bine când mai rău...
Chiar dacă sunt tare și spun că nu mă afectează și că sunt resemnată în adâncul sufletului meu mereu a existat o rană deschisă.
De multe ori mi-am pus întrebări de genul... "de ce eu", "de ce a fost să fie așa"... Nu am găsit întocmai răspunsul concret... ci doar resemnarea că "Așa a vrut EL.".
Timpul a trecut problemele nu... Am impresia că mereu mă urmărește ghinionul... Mereu trebuie să existe ceva care să îmi umbrească liniștea și fericirea...
Acum patru luni a apărut în viața mea un cățeluș de care m-am atașat foarte mult, mă bucuram enorm de el.
Nu am fost niciodată adepta jucăriilor, când eram mică nu aveam jucării, dar slăbiciunea mea a fost întotdeauna la cățeluși...
Chiar dacă am prieten, am bunică, pe care o iubesc nespus, mama pe care o iubesc la fel de mult... aveam într-adevăr nevoie de ceva care să îmi umple sufletul de bucurie când ajung acasă... și a apărut el... un cățel superb...
Acum pot spune că inima mi-e plină de durere pentru că în urmă cu două săptămâni puiuțul meu s-a îmbolnăvit de o boală gravă... s-a chinuit mult... a luptat să traiască și eu în timpul ăsta am plâns și am suferit alături de el... m-am rugat plângând în genunchi la Dumnezeu să nu mi-l ia... aveam atâta speranțe că Dumnezeu mă va asculta.. .Din păcate azi bucuria mea a murit...
De ce așa? De ce am parte de cei care sunt importanți pentru mine? Ce lecție vrea să îmi dea Dumnezeu de mă pedepsește așa? Cât să mai trăiesc cu speranța că o să îmi fie și mie bine cândva?
Vă rog ajutați-mă maică Siluana!
Lina

Dumnezeu nu te pedepsește. Nu pedepsește pe nimeni. Acest fel de a ne raporta la El vine din necunoaștere, la sugestia celui viclean care vrea să ne lipsească de iubirea lui Dumnezeu. Nu El a ales să te naști în familia ta, ci te-a adus la existență ca persoană nouă în clipa zămislirii tale din sămânța părinților tăi. El știa neputința acestora și condițiile în care vei crește și ce vei suferi, dar n-a vrut să te ucidă ca să „scapi de aceste suferințe”. Că altceva decât să te fi ucis nu putea să facă de vreme ce l-a făcut pe om liber și n-a putut să le interzică părinților tăi să se bucure de ce au făcut pentru a veni tu pe lume. Viața e „pe mâna omului”! Dumnezeu doar o ocrotește, o păzește și o conduce spre fericire adâncă dacă cel ce o trăiește vrea.
Dar Dumnezeu a făcut totuși ceva pentru tine: ți-a dat, peste „moștenirea” grea de la părinți, moștenirea Lui prin care poți, în orice condiții, așa cum a făcut-o El când S-a făcut Om, să ajungi la fericire. Dar e fericirea pe care ne-o dă El, fericirea care nu depinde de condițiile exterioare și pe care nu o poate lua nimeni de la noi.
Încearcă, Lina mea, să cauți această fericire. Să o înveți. Se dă și se predă în Biserică și în relație vie cu El. Învață să te rogi și să-I ceri asta. Da, e greu, pentru că lumea aceasta care piere oferă fel de fel de ispite, dar pentru cei ce știu să-și prețuiască suferința și dorul de fericire ieșirea e ușoară.
Cu nădejdea că ajunge la tine gândul și oferta mea, te îmbrățișez și te mai aștept.
Cu drag și rugăciune,
Maica Siluana