De la mama Ioanei

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maica Siluana,
Mă gândesc acum, după ce și eu am trecut prin momente foarte grele, la părinții care descoperă dramatic cum copiii lor consumă aceste substanțe otrăvitoare comercializate sub oblăduirea legilor noastre strâmbe; și aș vrea să-i încurajez, așa cum și eu am primit curaj de la dumneavoastră.
În acea perioadă grea pentru mine și pentru copilul meu, m-am rugat așa cum m-ați învățat și cum am știut eu mai bine, și pot să vă spun că acum Ioana este studentă la Universitate în București la Limbi străine, învață, merge la cursuri și vorbim la telefon sau pe mess în fiecare zi. Este foarte schimbată (în bine), s-a apropiat de noi și mai ales de mine.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunile (a câta oară!) și mă minunez și acum cum totul s-a rezolvat fără urmări tragice.
Vă mulțumesc pentru susținerea pe care am găsit-o la dumneavoastră și, încă o dată, pentru toți părinții disperați: singura nădejde este la Dumnezeu.
Dumnezeu să ne ajute și să lumineze mintea copiilor noștri.
Cu dragoste,
Mama Ioanei

Dumnezeu să-ți răsplătească și această dragoste pe care ne-o arăți acum anunțându-ne binele pe care vi l-a făcut Dumnezeu. E importantă mărturia ta pentru că mulți părinti nu ajung să înțeleagă ce au de făcut în asemenea situații datorită sentimentului de victime pe care îl trăiesc. Ei nu vor să devină conștienți de contribuția lor, uneori foarte mare, la tragedie. 
Oare câți părinți sunt conștienți de blestemele pe care le-au așezat pe umerii copiilor lor prin felul de a vorbi și a se purta? Oare câți sunt conștienți că uită să-și binecuvânteze copiii și să se roage pentru ei, dar nu uită să-i ocărască, să-i drăcuie sau să-i jignească doar pentru că nu le ghicesc și împlinesc așteptările? Oare câți dintre părinți sunt conștienți că acești copii nu fac decât ce au moștenit și învățat de la ei? Doar metodele și instrumentele sunt altele. Și câți părinti se pocăiesc cu sinceritate pentru moștenirea grea pe care o lasă copiilor?  
Da, Om drag, singura nădejde este Dumnezeu dar pentru a primi ce nădăjduim avem nevoie să ne întoarcem la El cu pocăință și responsabilitate. 
Cu rugăciune și recunoștință
Maica Siluana