Greu de răspuns la întrebarea ta! Dar nici nu pot să nu încerc un răspuns. Nu pot pentru că îmi dau seama câtă suferinţă mi-a produs, de-a lungul vieţii mele, neputinţa sau împotrivirea (numai Dumnezeu ştie adevărul) de a înţelege ce este iertarea. Când însă am renunţat, nu fără jertfă, la pretenţia de a înţelege raţional această taină, în acelaşi moment am deschis uşa inimii şi iertarea a intrat în ea. Iertarea este relaţie, este legătură de dragoste, este dăruire şi primire. Când aşteptăm certificat de garanţie, iertarea este pentru noi un act juridic şi o frică de a ne implica într-o relaţie de dragoste. De cine ne este frică? Nu ştim noi că Dumnezeu este Iubire? De ce ne este frică? Nu ştim noi că nici un păcat nu poate birui dragostea lui Dumnezeu pentru om? Cred că aceasta este frica despre care vorbeşte Psalmistul: "Şi s-au temut de frică unde nu era frică"!

Ce e de făcut? În primul rând, renunţând la măştile de apărare pe care ni le-am lipit pe faţă şi pe suflet. Această lepădare să o facem în Taina Sfintei Spovedanii, după ce am cerut lui Dumnezeu pe Mângâietorul, care "ne curăţeşte de toată întinăciunea". Când facem asta nu mai avem nevoie de nici o garanţie, aşa cum nu avem nevoie de garanţii că vom fi curaţi pe mâini spălându-ne...

În al doilea rând să învăţăm frica cea bună, frica de Dumnezeu - începutul înţelepciunii. Această frică o învăţăm tot de la Duhul Sfânt, începând cu Sfintele Taine şi sfârşind în cel mai mic gest al vieţii de zi cu zi. O învăţăm arătându-ne lui Dumnezeu, aici şi acum, aşa cum suntem. O învăţăm conştientizând că Dumnezeu e "cu ochii pe noi" pentru că ne iubeşte şi nu ca să ne prindă şi să ne pedepsească. Iată un început, dragul meu prieten necunoscut.

Nu ai nimic altceva de făcut decât aceste gesturi simple însoţite de cuvintele dăruite nouă de sfânta rânduială din Biserică. Curaj!

Cu dragoste şi nădejde,

M. Siluana