Întâlnire cu un om al lui Dumnezeu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Am intrat în contact cu maica Rafaela în vara anului 2011, într-un moment foarte dificil pentru mine. Din acea clipă ea e reprezentat și reprezintă pentru mine un sprijin neprețuit. Viața mea s-a schimbat total. Alături de ea am învățat să am încredere în mine, să mă prețuiesc, să prind curaj și să încerc lucruri ce nu îmi închipuiam vreodată că le pot reuși.

Până în august 2013 maica Rafaela m-a ajutat prin sfaturile succinte, dar pline de substanță. Apoi, cunoscând-o personal, am înțeles că tot ceea ce ea ne învăța era rezultatul experienței proprii. Interacțiunea directă cu maica mi-a dat șansa să am în față un model incontestabil. Eu am fost pur și simplu „iradiat” de ceea ce am descoperit. Atunci când eram în preajma ei, eram nevoit să am un anumit tip de comportament, o anumită atitudine. Seriozitatea și implicarea maicii mă răscoleau pur și simplu. Nu mai „reușeam” să fiu omul superficial de zi cu zi. Maica Rafaela a fost un om foarte viu, care provoca prin simpla ei prezență. Astfel, excludea din start varianta indiferenței.
Răbdarea Maicii Rafaela constituie pentru mine un model. Fără îndoială, era conștientă de cât de mult lucrează Dumnezeu prin ea pentru noi, dar, prin rugăciune și ascundere a faptelor bune, se smerea, fiindu-ne o dată în plus pildă.

Nu de puține ori ne spunea „nu mai pot după voi”. Și acum, mai mult ca niciodată, simt că și eu nu mai pot după ea. Aproape de fiecare dată când vin la Iași, îmi fac drum să-i mai povestesc ce am mai făcut, să o rog să mijlocească în fața Domnului pentru ceva.

Uitându-mă retrospectiv, consider că fiecare întâlnire cu maica a fost o întâlnire cu un om al lui Dumnezeu. Chiar dacă nu acționa doar cu blândețe, fiind capabilă de niște ironii devastatoare (în sensul că putea într-o frază să îmi arate așa cum sunt), întotdeauna simțeam dragostea din spatele cuvintelor ei. Știa să mă mustre când aveam nevoie și să mă încurajeze când eram vecin cu deznădejdea.

Știa să-și drămuiască cuvintele și am învățat fiecare cuvânt al ei. Nu voi uita niciodată ce mi-a spus că apreciază la fiecare dintre noi, atunci când a ajuns la mine: „Tu ești inteligent! Ești încăpățânat, dar dacă reușești să te muți, poți să realizezi multe”.

Maica Rafaela era implicată total în ceea ce făcea și asta se vedea pentru că ea trăia totul cu Dumnezeu (asta ne recomanda și nouă, iar și iar). Ea s-a jertfit pentru noi și chiar dacă au fost situații când ne-am depărtat, ne-a purtat în rugăciunile ei și nu s-a supărat, deși existau motive mai mult decât suficiente.

Pentru mine, Maica Rafaela a fost, este și va rămâne un om providențial. Datorită ei, numărul prietenilor mei s-a înmulțit de câteva ori. Și o văd pe ea în fiecare dintre cei care au cunoscut-o. Lucrul acesta mi-e de mare folos pentru că de multe ori regăsesc în ei sprijinul ce mi-l oferea maica prin prezența ei fizică.

De neprețuită valoare sunt pentru mine mail-urile de răspuns la ceea ce lucram cu ea. Multe din sfaturile, observațiile, sugestiile primite rămân valabile și astăzi.

Maica Rafaela mi-e atât de dragă, încât nu de puține ori, insistând mai multe clipe asupra amintirilor ce ne leagă, izbucnesc în lacrimi. Simt că și acum suntem în legătură, că de undeva mă veghează și se bucură pentru tot ce fac bine și suferă pentru toate neputințele mele. După adormirea ei, eram foarte invidios pe cei care aveau câte ceva din lucrurile maicii. Îmi dădeam seama că nu e ceva sănătos, mai ales că cei față de care manifestam invidie îmi erau, mulți dintre ei, prieteni foarte buni. M-am rugat ca să îmi dea Dumnezeu puterea să accept situația și atunci când s-a întâmplat acest lucru, am avut parte de o bucurie și mai mare. La una din întâlnirile de la CoDa a fost adusă o cutie cu lucruri ale Maicii și puteam să ne alegem tot ce ne doream de acolo. Am luat și eu câteva lucruri, prin care simt că o am foarte aproape de mine.

Din păcate eu am conștientizat cât de importantă e Maica pentru mine abia când n-am mai avut parte de prezența ei fizică. Nu-i înțelegeam pe cei care se agățau de ea și eram bucuros că nu eram ca ei. De fapt, eram exact la fel, dar nu vedeam lucrul acesta.

Am senzația că orice aș scrie i-aș face o nedreptate. Pur și simplu ea nu poate fi cuprinsă în cuvinte.

Dumitru