De ce sunt dorințele mele împotriva voii lui Dumnezeu?

Printer-friendly versionSend by email

Îmi doresc foarte mult să înţeleg de ce dacă Dumnezeu este în mine, este mereu cu mine, în inima mea, în sufletul meu, în gândurile mele, dacă merg la Sfânta Liturghie... de ce dintotdeauna „lucrurile” pe care mi le doresc, care cred că îmi fac bine, intenţiile mele, toate pe care vreau să le fac şi mi le doresc, care cred eu că sunt bune pentru mine, despre care de multe ori cred că mă apropie de Dumnezeu, sunt împotriva Voii lui Dumnezeu?
Adică tot ce îmi doresc, tot ce visez, tot ce cred, nu are nici o legătură cu Voia lui Dumnezeu, nu sunt bune pentru mine...
Și cum să mă rog pentru că şi în momentul în care scriu, cred că ce gândesc şi îmi doresc sunt „bune”?
Eln

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar