Educația copiilor

Versiune tiparTrimite unui prieten
Maica Magdalena

Trebuie să ne reținem de la încercarea de a-i crea pe ceilalți după chipul și asemănarea pe care am hotărât-o pentru ei. Trebuie să întâlnim fiecare copil acolo unde este el, conștienți întotdeauna că nu vom câștiga nimic încercând să silim pe cineva să apuce pe calea voii Lui Dumnezeu. "Taina mântuirii e a celor ce o vor în mod liber, nu a celor supuși tiraniei" (Sf. Maxim Mărturisitorul). Cuviosul Porfirie obișnuia să spună: "Nu trebuie să facem presiuni asupra cuiva să vină la biserică. Hristos spunea: Dacă vrea cineva, să vină după Mine..."

În rugăciunea noastră, îi încredințăm pe ceilalți Lui Dumnezeu; cerem Proniei divine să atingă inima copilului înainte ca noi să intervenim si să stricăm lucrurile prin nerăbdarea noastră.  

**
În educația duhovnicească a copiilor, prima noastră grijă nu este aceea de a antrena voința lor, ci de a atrage har - prin viața și rugăciunea noastră - asupra mediului lor, și a lăsa astfel inima fiecărui copil să se lipească singură de har. Discuțiile teologice cu copiii sunt o foarte mică parte a educației creștine. Rugăciunea ca Dumnezeu să îi atingă cu harul Său e o dimensiune fundamentală a tuturor preocupărilor noastre orientate spre copii, chiar și atunci când ei nu sunt cu noi. 

Protoprezbiterul Gheorghios Metallinos, evocându-l pe sfântul stareț Porfirie: "Mi-a spus că trebuie să mă ocup de copiii mei rugându-mă mai mult. Cu privire la unul din ei, mi-a spus aceasta: Orice vei spune acelui copil, spune-o Lui Dumnezeu. Îngenunchează înaintea Lui Dumnezeu și prin harul Lui, cuvintele tale vor ajunge la copilul tău. 

Despre celălalt copil al meu mi-a spus: Ascultă, dar uită ușor. De aceea, iarași trebuie să îngenunchezi și să ceri harul Lui Dumnezeu ca vorbele tale pământești să cadă pe un pământ bun și să poată aduce roadă." 

**
Putem avea în cap o magazie plină de informații, dar folosirea lor cere un discernământ însoțit de rugăciune. Ne urmăm intuiția inimii, după ce ne-am îndreptat spre Dumnezeu sau spre un sfânt pentru ajutor. Dacă dorim și avem timp pentru cuvinte, să cerem: "Doamne, luminează-mă", "Sfinte Nicolae, dă-mi cuvintele potrivite", "Sfântă Maica Domnului, nu mă lăsa să stric asta".

**
Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre pentru călăuzire, chiar dacă nu am câștigat discernământul unui părinte duhovnicesc experimentat și  purtător de Dumnezeu. Într-adevăr, rugăciunea pentru călăuzire ne va învăța discernământul, ne va învăța bizuirea pe Dumnezeu, ne va învăța cum anume să ne raportăm față de inima noastră și nu doar față de mintea noastră. Încercarea de a-i ajuta pe copii contribuie la propria noastră maturizare duhovnicească. 

**
"Tot omul să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire" (Iacob 1, 19). O con-vorbire înseamnă chiar aceasta: fiecare persoană trebuie să își aducă contribuția ei. Dacă ascultăm în stare de rugăciune și cu atenție față de copilul cu care vorbim ("cu" el, nu "către" el), Dumnezeu are mai multe șanse să ne inspire. Copilul câștigă încredere simțind faptul că adultul este sincer interesat în ceea ce alege el să exprime și în modul în care gândește și simte în mod real. Oricât de "inacceptabile" pot fi ideile și atitudinea sa, ele contează: nimic nu va fi respins printr-un răspuns prematur sau printr-o reacție de tip șoc. Nici o mărturisire nu va fi solicitată numai pentru a lăsa o rană deschisă, mai dureroasă pentru copil decât povara sa ascunsă. 

"Ascultarea" include atenția față de gesturi, expresia feței, limbajul corpului, starea sa emoțională ș.a.m.d. Chiar și la toane și la întorsul spatelui trebuie să reacționăm cu iubire răbdătoare. Propriile noastre gesturi, sentimente și comportament contribuie la fel de mult la "răspuns" ca și cuvintele și tăcerile noastre. 

**
Niște antropologi au vorbit cu niște copii eschimoși și apoi s-au plâns de faptul că acești copii vorbeau atât de puțin. Un prieten adult i-a întrebat pe copii cum de s-a întâmplat aceasta , iar un copil i-a explicat: "Ei nu ascultau ca să ne audă pe noi, ci ca să se audă pe ei."

**
Spre deosebire de cărțile apologetice, convorbirile au nevoie de o empatie între interlocutori.

**
Toate relațiile unui copil contribuie la dezvoltarea lui. Adulții care se ocupă de un copil trebuie să lucreze în armonie, nu într-un mod posesiv...

(Maica Magdalena, în "Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă")