Imaginație

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne, ajută!

Aș dori să cunosc mai multe despre imaginație... Ce este ea și cum pot să o țin în frâu? Când eram mică îmi plăcea foarte mult să trăiesc în imaginație, să-mi fac scenarii, să scriu... însă acum văd că îmi trăiesc viața mai mult în imaginație decât în realitate, alunec în visare fără să-mi dau seama și știu că afectează foarte mult viață duhovnicească.
Cum să fac să fiu mai prezentă și cum se utilizează „sănătos” imaginația?

Claudia

Imaginația este o putere a sufletului nostru, o lucrare a minții noastre care folosește imaginile provenite din percepții și din memorie ca să creeze atât planuri de viitor sau de intervenție într-o realitate (de exemplu, îmi imaginez cum voi aranja grădina în primăvara asta), cât și pentru a crea fantasme, scenarii, povești pe care omul le trăiește în locul realității. Aceasta este boală mult iubită de duhurile căzute și care face multe victime datorită plăcerilor care însoțesc acest fel de păcat.

Ca să-ți utilizezi sănătos imaginația, e nevoie să renunți la serviciile ei total. Cum apare ispita alunecării în visare, strigi la Dumnezeu: Doamne, scapă-mă, Doamne, vindecă-mă! Dacă se poate faci și câteva mătănii și îți pui mintea să lucreze sănătos: rugăciune, citirea Sfintei Scripturi, ascultarea unei conferințe duhovnicești.

Fii vitează, Copila mea, și vei birui!

Cu drag și binecuvântare,

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar