Aşa învăţăm să facem voia Lui

Versiune tiparTrimite unui prieten

Indiferent ce clipe de încercare ar apărea în relaţiile cu ceilalţi, este prilej de a vorbi cu Dumnezeu, de a-mi conştientiza mai mult tendinţa de înălţare şi uşurinţa cu care ea apare în continuare, a-mi cere iertare şi a-i iubi pe cei prin care au venit încercările. Sunt atâtea prilejurile astea, oriunde aş fi, până şi cele mai banale situaţii într-un magazin, încât mă bucur când se întâmplă. Cu Domnul, seara sau noaptea, vin liniştea şi bucuria odată cu lacrimile, recunoştinţa pentru bunătatea cu care îmi risipeşte întunericul în ciuda multor ani de păcate grele, neatenţie şi lipsa de rugăciune. Încă mă descurajez uşor, sau simt marea nevoie să vorbesc cu cineva despre ceva ce mă frământă, dar nu mai cer sfatul oricui. Găsesc un moment în care să vorbesc cu Domnul, pt că ne-a purtat şi ne poartă de grijă mereu. Îmi pare tare rău fiindcă n-am mulţumit mai mult pentru copii şi soţ, ci dimpotrivă. Dar suntem împreună şi îi pot acum binecuvânta mult, pot vorbi cu Domnul despre ei la rugăciune şi Îl rog să-i ajute. Aproape nu-mi vine să cred cât de uşor ne împlineşte dorinţe avute cândva, dar renunţând la ele şi străduindu-ne să ne debarasăm de păcate, toate celelalte vin când nici nu ne aşteptăm. Şi aşa învăţăm să facem voia Lui, fără alte griji.
Doamne-ajută!
S