Am tot sperat că vei fi băiețel...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Mi-am scris mulțumirile pe azi în frumosul meu carnet, acum vreau să vă povestesc ceva anume, ceva... minunat.

Mă tot frământam ce să fac cu toate acele capete de fire din ghemul încâlcit pe care le tot trăgeam, le tot scoteam la iveală și care îmi arătau unde am greșit cu copiii. Ăsta era oful meu. Descopeream ușor acum unde am greșit cu S, cu A, cu F, cu T. Dar gândul că nu sunt pregătită să le cer iertare mă făcea să zac în continuare.

Astăzi dimineață m-a pus pe gânduri F. Se trezise dar colțurile gurii ei erau iarăși lăsate. Asta mă întristează enorm la cineva. Nu știam ce să îi mai fac. Să te trezești tristă e groaznic, am simțit-o pe pielea mea. Așa că mi-am zis că trebuie să fac ceva, chiar dacă nu mă simt în stare. Am luat-o în brațe, am mângaiat-o și i-am zis:

- F, te iubesc așa de mult. Încă de când erai în burtica mea. Îți mai amintești?

- Îî, negă ea din cap zâmbind trist.

- Cum, nu mai știi?...F, uite, vreau să îți cer iertare pentru că eu am greșit față de tine... Și eu, și tati ne doream să fii băiat și când erai în burtica mea, nu am vrut să facem ecograf, am zis tot timpul că ești băiețel. Și când dădeai cu piciorușul, eu ziceam: Ia uite, fotbalistul meu!!! Și am tot sperat că vei fi băiețel. Și când te-am născut, am fost cam triști amândoi. Dar ne-am dat seama că greșim și acum ne bucurăm că ești o fetiță așa de minunată. Te rog, iartă-mă!

- ...ea a zâmbit mut și jumate tristă, jumate zâmbind.

Am îmbrățișat-o strâns și apoi i-am zis:

- Uite, știu, trebuie să facem ceva. (Mi-am dat seama că trebuie să îmi dea înapoi gândul acela de băiețel și m-a luminat Domnul cum să fac: am căutat repede în coșul de jucării ceva de-al lui P., speram să găsesc o minge, dar până la urmă am găsit un volan muzical. I l-am întins F. și i-am zis zâmbind:

- Uite, asta e dorința mea ca tu să fii băiat. Eu ți-am dat-o ție când erai în burtica mea, și i-am întins-o. A luat-o și în clipa următoare au năvălit în cameră I. și cu P. P era lângă patul nostru și făcea gălăgie. Atunci m-am simțit deranjată teribil de prezența lor și le-am zis sau am vrut să le zic să plece, nu mai știu. Devenisem stresată de prezența lor chiar.

Dar mi-am îndreptat atenția către F. și i-am zis:

- Acum tu îmi dai înapoi dorința asta a mea...

...și F. imi întinde volanul veselă.

Eu îl iau și... primul meu gând a fost să îl arunc efectiv, pentru că am otrăvit-o pe F. cu el. Dar, mă luminează Domnul să mă gândesc că acest gând l-am purtat ani de-a rândul, când la mine în suflet, când l-am dat câte unei fete... Așa că mi-am oprit gestul de a-l arunca la jumătate și, în timpul ezitării, F. mi l-a luat din mână și i l-a dat lui P., fratele său, direct.

A fost ceva extraordinar! Este! În clipa aia am râs cu toții, dar la mine era un râs amestecat, de bucurie, dar și de neîncredere, nu îmi venea săa cred ceea ce se întâmplase! Văzusem totul, dar mă copleșise gândul că poate nu avea chiar efect. Când am rămas singură, m-am rugat Domnului să ierte și să vindece și am lăcrimat.

Azi, toată ziua, F. a purtat rochița de la noi primită de ziua ei. A fost veselă și... altfel. Împăcată parcă.

Am stabilit cu fetele să facem și mulțumirile seara după rugăciune, în plus de curățarea cu coșul de gunoi relațional. Și F. asta a trecut la mulțumire.

Și eu, normal.

Doamne, Îți mulțumesc! Slavă Ție, Doamne!