Abilități de comunicare

Versiune tiparTrimite unui prieten

Încurajarea de a spune ce a simțit când un copil a fost certat de mama lui pentru că nu a fost atent și a stricat icoana…

Mami: S., ce părere ai despre situația în care a fost P. (un băiat) și mama lui. Cum crezi că s-a simțit P.?

S.: Rău... foarte rău. Era trist... Tu cum crezi că s-a simtit?

Mami: Am văzut tristețe pe fața lui și lacrimile lui îmi spuneau că el suferea. De ce crezi tu că el suferea?

S.: Pentru că a greșit și îi părea rău, dar mama lui nu a văzut asta.

Mami: Cum așa? Cum nu a văzut că îi pare rău?

S.: Păi nu, nu prea a văzut. Putea să îl încurajeze și să îi spună blând „Nu-i nimic, găsim o soluție și corectăm. [pauză] Nu-i nimic, facem altă pictură”. Dar nu a fost așa, mama lui îl certa și el suferea.

Mami: Și cum ar fi putut mama lui P. să îl ajute pe P.?

S.: Să îl îmbrățișeze și să îl întrebe cu blândețe: „Ce putem face acum, P.?”. Mama lui P. a fost cam fermă astăzi.

Mami: S., mai știi pe cineva care a fost ferm astăzi?

S.: Hhhmmm... Cred că da!

Mami: Hmm... Interesant! Pe cine?

S. (foarte încet ca și cum ar fi vrut să nu o aud): Tu!

Mami: Da, așa este. Mami a fost astăzi fermă. Știi tu de ce am fost așa?

S.: Pentru că nu eram atentă, dar ai văzut că nu mă simt bine și m-ai pus să aleg și apoi ai devenit blândă și eu am avut încredere în mine. Să o înveți și pe mama lui P. să fie fermă, dar blândă rapid. Cred că ea nu știe de creierul roșu.

 

Maturitate în gândire:

Mami, voi rămâne să dorm la buni A. de dragul ei [Pauză mare. Cred că și-a înghițit o lacrimă.]. Știu că vrea tare mult să stau la ea că mă iubește. Voi rămâne la ea până mâine dimineață, chiar dacă îmi este dor de tine și chiar dacă vreau să vin acasă, ca să fiu cu tine

 

Sinceritate și discernământ

Mami, nu mă pot concentra... M-am uitat la buni la desene cât pentru o săptămâna și am mâncat cioco uite așa de mult.

 

S. și aplicarea metodei „Văd..., Îmi imaginez..., Poți să îmi spui...?” cu tati (cu un tati care nu a coloborat deloc :)

Duminica seară, ora 20.45-21.00, S. e frântă de oboseală pentru că a sărit peste somnul de prânz. Se pregătește de culcare și când revine de la baie îl găsește pe tati cu Sonia pe picioare (când e în faza de boală, ca să comunice, vrea doar în brațe sau pe picioare) și cu perna ei mică rotundă, roz și cu zâmbet sub capul lui tati (eu mă așteptăm să izbucnească în plâns: 1. pentru că doar So. și E. sunt ținute în brațe – una pentru că e mică și una pentru e bolnavă și 2. pentru că nu împarte cu nimeni perna și era și foarte obosită). Se uită mirată, își dă părul după ureche, se uită la mine (eu nu am schițat niciun gest) și începe:

S.: Tati, ai cumva perna mea sub cap?

Tati: Nu știu, am luat și eu o pernă, că mă doare spatele și trebuie să stau întins.

S.: Păi dacă tu nu știi, îți spun eu. Tati, ai sub cap o pernă moale sau tare. Tu ce crezi?

Tati: O pernă și atât.

S.: Văd că ai o pernă rotundă și cred că e cam tare. Nu ai vrea o pernă mai moale că să nu te doară capul?

Tati: Nu, îmi place asta, mă simt foarte bine așa.

S. (oftează, își dă iar părul după ureche și continuă): Știi, tati, mă gândesc că tu ai nevoie de ce este mai bun și vreau să îți ofer o pernă mai moale.

Tati: Nu, S., nu vreau. O vreau pe asta și atât.

S.: Bine, dacă e absolut necesar și ai atât de multă nevoie de ea, ți-o las ție în seara asta, dar trebuie să îmi promiți că doar acum și atât.

Tati: Bine S.. Mulțumesc! Ești drăguță și înțelegătoare.

S.: Și eu te iubesc, tati. Noapte bună!