Doamne-ajută, Maică!
De multișor mă tot gândesc să scriu sau nu pentru că mă tot frământă un gând... îmi spunea Părintele că Dumnezeu vrea să vadă și ce ne dorim noi, iar eu sunt puțin nedumerită.
Ca și creștin, cea mai mare dorință ar fi să trăiesc în Duh, să lucrez după voia lui Dumnezeu, apoi știu că am liberul arbitru și multe și diverse sunt gândurile și dorințele pe care le am, iar în acest aeroport unde vin și de unde pleacă toate mă opresc și mă întreb ”Care sunt de la Tine și care mă duc la Tine, Doamne?, pentru că îmi doresc ca voia Ta cu mine să fie și voia mea”. Și mi-e teamă că în smerenia Lui mă va lăsa să fac lucruri care nu m-ar face fericită, care n-ar fi după voia Lui.
Și după un moment de revoltă și nedumerire, am primit cu pace și bucurie gândul că Doamne îmi va da liniște în acel gând al meu care e în concordanță cu voia Lui și tare frumos a fost atunci. Și la fel de minunat e fiecare moment în care stau o secundă și zic “Doamne binecuvintează” și realizez că nu pot sta încruntată, nu pot fi mâniată, ci pot doar să primesc bucurie, bucurie pe care n-o pot descrie, dar care înseamnă pace și care poate să dureze sau nu, în funcție de cât de atentă sunt. Mă necăjesc când mă pierd în amănuntele logistice ale vieții și mă întreb cum pot să uit așa repede o bucurie așa mare.
Aș scrie multe, dar mă opresc aici și mă rog să vă dea Dumnezeu sănătate să ne dați cuvântul cel bun multă vreme, iar noi să-l urmăm.
Vă îmbrățișez cu drag,
R.I.
Copila mea dragă
E chiar așa cum spui! Și, înaintând în această înțelegere și ascultare de părintele tău, vei descoperi că omul poate lucra toate poruncile lui Dumnezeu privindu-le ca pe evenimente existențiale de zi de zi și clipă de clipă și nu ca „legi juridice” exterioare vieții noastre concrete. El, Domnul, ne poruncește ceva ca noi, omul, să ne întâlnim cu El și să primim energia Lui necreată, harul, ca să facem aceste mici și omenești lucruri cu bucuria și uimirea cu care a făcut El lumea! Așadar, când primim toate evenimentele zilei ca din mâna Lui și-I mulțumim, și Îl slăvim, și-I cerem ajutorul și sfatul și ne umplem de bucuria prezenței Lui știm că facem voia Lui.
Voia Domnului este mântuirea și fericirea noastră, acum și în veacul ce va să vină. Acum însă, așa cum deja ai descoperit, inima noastră bolnavă încă mai dorește să facă sau să aibă lucruri care o îmbolnăvesc și o întunecă. De aceea avem nevoie să învățăm să ne cunoaștem bunele dorințe prin asceză, prin „antrenament” condus de cei ce au înaintat pe Cale și știu să ne orienteze și nouă pașii. Iar când sfatul duhovnicului stârnește nedumerire sau chiar împotrivire în inima sau mintea noastră, să oferim tot acel tumult sufletesc Domnului în rugăciune cerându-I să facă din el loc de întâlnire și zidire duhovnicească. Vei trăi astfel încă multe alte minuni pe Cale și vei învăța, clipă de clipă, ce înseamnă să-I dăm Lui „toată viața noastră”. Viața noastră nu este o poveste în desfășurare, ci chiar vâltoarea trăirilor noastre, acest plin și preaplin psihosomatic numit eu care tânjește după Sensul, Binele și Adevărul pe care noi, fiecare, Îl putem primi și urma clipă de clipă.
Da, Copila mea, chemându-L pe Domnul, ne lepădăm de voia noastră bolnavă, care ne duce la atâta suferință fără rost, și ne așezăm, mereu mai profund, în voia Lui care, în realitate, e chiar voia noastră cea bună. De știut, nu vom ști niciodată așa cum știm „tabla înmulțirii”, dar vom simți și cunoaște, tot mai adânc lucrând poruncile Lui, după putere.
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana