Maică, am avut o prietenie cu cineva, destul de chinuitoare, în sensul că mi-am dorit să meargă, deşi în sufletul meu simţeam după câteva săptămâni că nu e persoana potrivită.

După o vreme, am început să am ameţeli, stări de anxietate doar când mă gândeam la persoană respectivă. Îmi pare rău pentru reacţiile mele, simt că am dat un gust foarte amar acestei prietenii, deşi sigur nu ar fi ieşit ceva. Mi-ar fi plăcut totuşi să se termine mai plăcut. Acum mi-e foarte greu să mă concentrez, simt de câteva săptămâni un uşor ţiuit în cap şi capul rar mi-e limpede. Noaptea am stări care mă sperie (palpitaţii, furnicături prin membre, acel ţiuit...). Nu aş vrea să iau pastile, încerc să îmi pun nădejdea în Dumnezeu şi-n părintele meu duhovnic.

Mă îngrijorează starea mea, îmi fac tot felul de gânduri, griji legate de locul de muncă, de sănătatea minţii mele, dacă aceste stări se vor repeta şi cu alte ocazii.

Spuneţi-mi un gând bun :)

Doamne-ajută!