Seminarul Iertării

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Măicuță dragă.
Mai întâi îmi cer scuze pentru că a durat ceva timp până să vă trimit acest mail.
Sunt bucuroasă, foarte bucuroasă și mulțumesc Bunului Dumnezeu că v-a trimis să ne ajutați, să ne îndrumați și să ne sfătuiți pe toți cei care v-am strigat în ajutor.
Sunt  bucuroasă că am reușit să duc la bun sfârșit Seminarul, cu toate că la un moment dat eram gata să renunț, crezând că e ”prea mult pentru mine”. Acuma, când am terminat de parcurs toți pașii, îmi dau seama că, de fapt aceștia erau doar primii pași, acuma încep ”să merg și eu în picioare” (așa cum învață și bebelușii); mai am mult până să pot merge fără să mă împiedic și să cad, dar acuma știu că mă pot ridica și continua tot mai ușor cu fiecare zi ce trece.
Totuși aș vrea să povestesc câteva lucruri despre mine:
-Acest seminar m-a ajutat mult, sunt mai liniștită sufletește, sunt mai ”sănătoasă” și la propriu si la figurat;
-De când am trecut la ultima sesiune nu mă mai doare capul aproape deloc; durerile de cap ce le aveam înainte au dispărut;
-Mă spovedesc mai des (mergem împreună amândoi, eu și soțul meu). E mai multă liniște în familia noastră;
-Reușesc să mă controlez cât de cât mai bine; parcă nu mă mai enervez așa tare chiar pentru orice, sunt un pic mai liniștită - aici spun numai un pic deoarece la partea aceasta mai am încă mult să ”muncesc”. Știu că împreună cu Bunul Dumnezeu voi reuși!
-Acuma aproape de fiecare dată când îmi vine câte un gând rău, imediat zic în gând ”Doamne, miluiește”, ”Doamne, iartă-mă”, ”Doamne, ajută-mă să nu cad!” Și deodată totul, mintea îmi e mai limpede; dar așa cum ziceam înainte, acuma sunt abia la începutul drumului.
Mă rog să mă ajute Bunul Dumnezeu să pot ”umbla” mai bine. Știu că încercări și probleme vor mai fi, dar acuma sunt sigură că nu mi se vor părea așa mari și grele, pentru că așa cum orice lucru făcut în doi e mai ușor, așa și cu necazurile, dacă Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu – El nu ne lasă, ne ajută mereu.

Mă rog ca Bunul Dumnezeu să vă dea multă, multă sănătate, să vă lumineze gândurile să ne puteți ajuta pe toți cei neajutorați, așa cum o faceți mereu.
 
Vă îmbrățișez cu mult drag,
Li

Mulțumesc mult pentru cuvintele tale. Sunt pentru mine o mărturie valoroasă și o mare mângâiere. Și-ți mulțumesc mult și pentru perseverența și încrederea de care ai avut nevoie ca să ajungi la acest nou început. De acum va fi mai ușor pentru că știi calea și ai dovezi limpezi că e benefică. 
Da, vei mai avea probleme, dar nu te vei mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știi că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, ai văzut și vei mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi. Când „luptăm pentru dreptatea noastră” necazurile se înmulțesc și viața devine un adevărat iad. Când binecuvântăm, cedăm din dragoste și cu rugăciune și învățăm să iertăm și să cerem ajutor de la Domnul, totul se schimba.
Nu te întrista că încă mai cazi în capcana „enervărilor” pentru că ele au trasee bătătorite în creierul nostru. Important este să respiri calm atunci și să arăți Domnului starea ta, și Domnul îți va da înțelepciune. Omul înțelept recunoaște că a greșit când greșește, cere iertare, se răzgândește dacă e convins că nu are dreptate, spune că nu știe când nu știe un lucru și se bucură să învețe de la oricine oricând. 
Sunt tare bucuroasă pentru tine și-L rog pe Domnul să te întărească și să te mângâie cu harul Lui! 
Cu rugăciune și binecuvântare

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar